Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 12 sep /Agerpres/ - Chris Froome (Sky), câştigătorul de anul acesta al Turului Franţei şi Turului Spaniei, va participa la Campionatele Mondiale de ciclism de şosea 2017 de la Bergen (Norvegia) cu echipa Marii Britanii, dar va disputa doar proba de contratimp.

În Norvegia, pe 20 septembrie, Chris Froome, care a câştigat deja bronzul olimpic la JO 2012 şi 2016 în proba de contratimp, va încerca să obţină prima medalie mondială din carieră. El nu va lua startul în proba de fond pentru că, aşa cum a declarat deja, parcursul de la Bergen nu este unul care să-i convină.

În echipa Marii Britanii nu figurează Mark Cavendish, iar Geraint Thomas va participa doar la contratimpul pe echipe cu Sky.

Cavendish, vicecampion mondial anul trecut, se află în convalescenţă după o accidentare la umăr suferită în Turul Franţei, iar Geraint Thomas, şi el accidentat în Turul Franţei la o claviculă, a considerat că nu se află la cel mai bun nivel al său pentru a putea participa în probele individuale ale Mondialelor. El va fi prezent doar în contratimpul pe echipe cu Sky.

Iată componenţa echipei Marii Britanii pentru CM 2017:
Masculin:
Contratimp individual: Steve Cummings, Chris Froome.
Cursa de fond: Adam Blythe, Mark Christian, Jon Dibben, Owain Doull, Tao Geoghegan Hart, Pete Kennaugh, Ian Stannard, Ben Swift, Scott Thwaites.

Feminin:
Contratimp individual: Elinor Barker, Hannah Barnes.
Cursa de fond: Elinor Barker, Alice Barnes, Hannah Barnes, Lizzie Deignan, Dani King, Mel Lowther, Hayley Simmonds.
AGERPRES (autor: Teodora Oprea, editor: Adrian Drăguţ)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.