Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 6 sep /Agerpres/ - Boxerul român Ronald Gavril a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că are ''maturitatea, pregătirea, devotamentul şi experienţa'' să câştige titlul mondial WBC la categoria supermijlocie, vineri, la Las Vegas, când va lupta cu americanul David Benavidez.

Ronald ''The Thrill'' Gavril (18 victorii - 14 KO - şi o înfrângere), în vârstă de 31 de ani, a afirmat că acest titlu reprezintă totul pentru el şi a visat la centura de campion mondial la profesionişti de când era junior.

Pugilistul băcăuan a menţionat că făcut cel mai bun cantonament din carieră şi este pregătit pentru stilul agresiv al lui Benavidez, care îi convine.

Ronald Gavril a precizat că la meci va veni şi celebrul Floyd Mayweather, din a cărui echipă face parte. El se aşteaptă la o susţinere puternică din partea comunităţii româneşti din California şi Las Vegas, dar şi din partea americanilor.

Titlul WBC la supermijlocie a fost lăsat vacant de Badou Jack, colegul lui Gavril la Mayweather Promotions, care a urcat în categorie.

Benavidez are la cei 20 de ani ai săi un palmares de invidiat, cu 18 victorii, dintre care 17 prin KO, el ocupând primul loc în clasamentul WBC al categoriei, în care Gavril se află pe locul şase.

AGERPRES: Ce înseamnă pentru tine acest meci de titlu mondial?
Ronald Gavril: Acest meci pentru titlul mondial înseamnă totul pentru mine. Încă de când eram junior am visat să am şansa să devin campion mondial la profesionişti, iar acum sunt foarte aproape să-mi împlinesc acest vis.

AGERPRES: Cum a apărut această oportunitate? Te aşteptai să vină mai repede?
Ronald Gavril: Da, mă aşteptam de aproape un an, de când am devenit campion NABF (North American Boxing Federation), să apară şansa la titlu, pentru că sunt bine clasat la WBC... în prezent sunt pe poziţia 6 în clasamentul lunii septembrie. Centura este vacantă, iar Benavidez este numărul 1 ... ceilalţi clasaţi înaintea mea sunt fie accidentaţi sau nu sunt disponibili, fiind implicaţi în alte meciuri, deci WBC a considerat că sunt cel mai în măsura să boxez pentru centura de campion mondial.

AGERPRES: Cum este adversarul tău? Care sunt principalele lui calităţi?
Ronald Gavril: Un adversar puternic, cu palmares foarte bun pentru vârsta sa fragedă. L-am studiat împreună cu antrenorul meu şi ne-am pregătit pentru stilul lui. Este agresiv, asta îmi convine, va fi un meci frumos pentru fanii boxului.

AGERPRES: Care sunt atuurile tale în acest meci? Va conta plusul tău de experienţă?
Ronald Gavril: Va conta enorm maturitatea pe care o am după anii din boxul amator şi după şase ani de box profesionist în America. Am văzut totul în acest sport şi nu văd cu ce mă poate surprinde un boxer de 20 de ani cu 18 meciuri, din care jumătate terminate în prima repriză. Am pregătirea şi experienţa necesare să-l înving pe Benavidez.

AGERPRES: Eşti pregătit pentru acest meci? Staff-ul tău a făcut o pregătire specială pentru această luptă?
Ronald Gavril: Am făcut cel mai bun cantonament din cariera mea. M-am pregătit la cel mai înalt nivel aici în sala lui Floyd Mayweather, alături de doi antrenori care au mai pregătit şi alţi campioni mondiali şi care la rândul lor au fost şi ei campioni mondiali. Am muncit enorm în sală şi nimic nu a fost neglijat în pregătirea mea. Am încredere maximă şi vă invit să urmăriţi meciul pentru a vedea strategia mea.

AGERPRES: Te aştepţi să fii susţinut de mulţi români la Las Vegas? Va veni la meci şi Floyd Mayweather?
Ronald Gavril: Floyd va fi bineînţeles la meci şi mă va încuraja să devin campion mondial. Am foarte mulţi americani care mă consideră unul de-al lor, pentru că sunt aici de 5 ani şi mă vor încuraja cu siguranţă. Comunitatea românilor din California şi de aici din Vegas îmi este alături de când activez la profesionişti şi vor fi lângă ring să mă susţină. Staff-ul meu a lucrat la un plan special pentru acest adversar, iar eu îl voi aplica în ring.

AGERPRES: Ce şanse sunt să devii al doilea român care câştigă o centură WBC după Adrian Diaconu?
Ronald Gavril: Centura WBC este vacantă şi mă simt onorat să am şansa să devin al doilea român campion mondial WBC. Consider ca şansele sunt foarte bune pentru mine. Am maturitatea, pregătirea, devotamentul, experienţa să fiu mai bun ca adversarul meu să câştig acest titlu mondial.

AGERPRES: România are până acum patru campioni mondiali la box profesionist (Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute şi Adrian Diaconu), de stilul căruia crezi că se apropie al tău?
Ronald Gavril: Toţi boxerii români care au devenit campioni mondiali au avut stilul lor. Eu am stilul meu de box şi drumul meu.

AGERPRES: Ce alţi români crezi că mai au şanse la un titlu mondial la profesionişti?
Ronald Gavril: Sincer, nu sunt la curent cu ce alţi boxeri din Romania ar putea ajunge la titlul mondial, dar tuturor boxerilor români care aspiră să ajungă la acest nivel îi sfătuiesc să muncească enorm de mult şi inteligent. Nu există o scurtătură în acest sport pentru a ajunge la titlul mondial.

AGERPRES: Ce ar însemna un nou titlu mondial pentru boxul românesc?
Ronald Gavril: Un alt titlu mondial ar fi un mare câştig pentru boxul românesc care se află în declin în ultimul timp.

AGERPRES: David Benavidez este văzut de casele de pariuri ca favorit, îţi convine postura de outsider în acest meci?
Ronald Gavril: Cotele la pariuri nu mă impresionează, eu ştiu ce pot iar vineri în ring la Las Vegas va afla atât Benavidez, cât şi cei care mă subestimează, de ce este capabil Ronald Gavril. Centura vine în România!
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Marius Ţone)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.