Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 4 sep /Agerpres/ - Nu e obligatoriu să câştigi medalie ca să fii campion. Mai important decât orice titlu este să câştigi bătălia cu momentele grele. Abia atunci devii cu adevărat un campion. Aşa cum este atletul Narcis Mihailă. În fiecare dimineaţă zorii zilei îi vede la Buziaş. Se trezeşte la ora 6.00, iar la 7.30 îşi începe primul antrenament. Cei veniţi la tratament în staţiunea balneară îl privesc surprinşi. Puţini sunt cei care ştiu că reşiţeanul a ajuns să alerge la Olimpiadă, după ce îşi luase gândul de la performanţă.

Narcis are 30 de ani şi a început atletismul din clasele primare. A obţinut nenumărate premii la probele de marş, dar în 2014 a fost nevoit să ia o decizie grea. După 11 ani de performanţă, a renunţat la sport, din motive financiare. Pe atunci primea ca sportiv 700 de lei pe lună. A plecat în Germania, unde s-a angajat la o fabrică de paste făinoase. Apoi a devenit şofer de tir şi a cutreierat Europa.

Revenit acasă în vacanţă, a rămas întâmplător fără permis. A fost momentul în care directorul clubului sportiv Universitatea Reşiţa, Octavian Măzăran, i-a lansat o provocare: să încerce să facă baremul pentru Jocurile Olimpice. Drumul spre Rio nu a fost deloc uşor. S-a antrenat indiferent de vreme, a slăbit 8 kg, iar la Roma, în cursa pentru calificare, la 50 de km marş, a încercat să realizeze timpul necesar. La finalul cursei, cronometrul arăta 4 ore, 3 minute şi 42 de secunde. Adică Narcis se calificase la Olimpiada de la Rio.

Narcis a încheiat cea mai dură probă a atletismului pe locul 31, cu un nou record personal. Experienţa din Brazilia l-a făcut să lupte pentru a ajunge mai sus. În această vară, la Campionatele Mondiale de la Londra, Narcis a încheiat competiţia pe locul 31, cu un nou record personal, 4 ore, 2 minute şi 27 de secunde.

Este decis să nu mai renunţe la sport şi se antrenează intens la Buziaş, staţiunea apelor binefăcătoare, recunoscută şi pentru aerul puternic ionizat, specific altitudinilor. Aici îşi petrece mare parte din an, iar pregătirea nu înseamnă doar alergare, ci şi piscină, drenaj limfatic şi masaj subacval. Acum primeşte de la club 700 de lei lunar şi alţi 600 de la un sponsor. În plus, ca sportiv în lotul olimpic, beneficiază de încă 1800 de lei pe lună. Dar mai important acum decât partea financiară este îndeplinirea unui vis: să ajungă în 2020 la Olimpiada de la Tokyo, unde să se claseze în primii 10 alergători la cursa de marş, 50 de km.

Un nou episod din Campania AGERPRES "Tânăr de România" poate fi vizionat pe pagina de Facebook- https://goo.gl/VqYb1Z, precum şi pe canalul YouTube- https://youtu.be/iFvQzNVBZRI.

AGERPRES/ (autor: Alberta Forgiarini, imagine: Dan Mihalcea, grafician: Ioana Matei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.