Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 24 iul /Agerpres/ - Legendarul antrenor Niculae Nedeff a decedat la vârsta de 88 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Handbal pe site-ul său oficial.

Nedeff este singurul antrenor de handbal din lume câştigător a şapte titluri mondiale, trei cu echipa naţională feminină (1956, 1960 şi 1962) şi patru cu echipa naţională masculină (1961, 1964, 1970 şi 1974), pe lângă alte numeroase medalii la Campionatele Mondiale şi Jocurile Olimpice de vară.

''E o pierdere enormă pentru familia handbalului românesc şi pentru Federaţia Română de Handbal. Formator şi îndrumător, părinte al loturilor pe care le-a coordonat şi cu care a scris istorie, un uriaş pentru noi toţi. Regret imens şi îmi exprim condoleanţele soţiei şi familiei, asigurându-i de tot sprijinul meu şi al colegilor din handbal'', a declarat preşedintele FRH, Alexandru Dedu.

Corpul neînsufleţit al lui Niculae Nedeff va fi depus la capela Cimitirului Sfânta Vineri din Bucureşti, marţi 25 iulie, începând cu ora 14,00, iar înmormântarea va avea loc miercuri, la ora 13,00, precizează sursa menţionată.

Decesul lui Niculae Nedeff survine la o lună şi jumătate de la moartea fratelui său, Mihai Nedeff (85 ani), dintre cei mai valoroşi baschetbalişti români din toate timpurile, care s-a stins pe 10 iunie.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.