Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 16 iun /Agerpres/ - Boxerul american Deontay Wider, campionul mondial la categoria grea, în versiunea WBC, a fost arestat în Alabama pentru posesia de marijuana, a anunţat poliţia din Tuscaloosa, citată de agenţia Reuters.

Wilder a fost oprit din cauza geamurilor maşinii sale, care erau prea întunecate şi nu se încadrau în limita legală, iar în momentul în care au început să discute cu pugilistul, poliţiştii au simţit un miros de marijuana venind din interiorul Cadillac-ului Escalade al acestuia.

"Ofiţerii au obţinut consimţământul verbal de a inspecta vehiculul şi au recuperat o cantitate de marijuana din bord", a precizat departamentul de poliţie din Tuscaloosa, într-un comunicat.

Boxerul a fost condus la secţie şi pus ulterior în libertate, în schimbul unei cauţiuni de 1.000 de dolari.

Avocatul lui Wilder, Paul Patterson, a declarat, în cadrul unui interviu telefonic, că marijuana descoperită în maşină nu-i aparţinea clientului său. Patterson a adăugat că boxerul deţine un număr mare de maşini, la care au acces prietenii şi asociaţii săi, iar aceasta ar putea fi explicaţia pentru prezenţa drogurilor în vehiculul respectiv.

În vârstă de 31 ani, Deontay Wilder a disputat ultimul său meci în luna februarie, învingându-l prin KO în repriza a cincea pe compatriotul său Gerald Washington, păstrându-şi astfel centura cu diamante.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.