COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD GALBEN: 26-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 mai /Agerpres/ - Antrenorul principal Cosmin Contra a semnat, sâmbătă dimineaţa, prelungirea contractului cu clubul de fotbal Dinamo Bucureşti, a anunţat gruparea din Ştefan cel Mare pe site-ul său oficial.

Contra, venit în februarie la Dinamo, a semnat un contract valabil până la data de 30 iunie 2018.

Antrenorul secund Ionel Tersinio Gane şi preparatorul fizic Javi Reyes au semnat, de asemenea, contracte cu FC Dinamo Bucureşti pentru sezonul competiţional 2017-2018.

Cu Cosmin Contra la conducerea tehnică, FC Dinamo ocupă, înaintea ultimei etape, locul 3 în Liga 1, la doar două puncte de ocupantele primelor două poziţii în clasament, şi va juca finala Cupei Ligii în acest sezon competiţional.

Contra a jucat 101 meciuri la Dinamo şi marcat 8 goluri în Liga 1, între anii 1996 şi 1999. El a mai evoluat la Poli Timişoara, Alaves, AC Milan, Atletico Madrid, West Bromwich Albion şi Getafe. Cosmin Contra a ajuns cu Alaves până în finala Cupei UEFA din 2001, iar la Getafe a jucat de două ori finala Cupei Spaniei (2007, 2008).

Cosmin Contra a antrenat 7 echipe în carieră: Poli Timişoara (septembrie 2010-februarie 2011), Fuenlabrada (august 2012-octombrie 2012), Petrolul Ploieşti (octombrie 2012-martie 2014), Getafe (martie 2014-ianuarie 2015), Guangzhou R&F (ianuarie 2015-iulie 2015), Alcorcon (iunie 2016-octombrie 2016) şi, din luna februarie, Dinamo Bucureşti.

Ionel Tersinio Gane (45 de ani) a marcat 7 goluri în 15 meciuri la Dinamo în sezonul competiţional 1998-1999. Antrenorul secund al dinamoviştilor şi-a început cariera de tehnician la Universitatea Craiova şi a mai antrenat echipele FC Braşov, CS Turnu Severin, Corona Braşov, CS U Craiova, Petrolul Ploieşti şi CSM Rm. Vâlcea.

La 10 echipe a lucrat preparatorul fizic spaniol Javi Reyes (46 de ani): Granada, AD Ceuta, Albacete, Ejido, Huelva, Deportivo La Coruna, Athletic Bilbao, Diosgyor VTK, Almeria şi Neftci Baku.

Dinamo joacă sâmbătă acasă cu Astra Giurgiu şi are a treia şansă la titlu, după FC Viitorul (meci acasă cu CFR Cluj) şi FCSB (meci acasă cu CSU Craiova).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.