Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Wellington, 6 mai /Agerpres/ - Boxerul român Răzvan Cojanu a fost învins la puncte de neozeelandezul Joseph Parker, sâmbătă, într-un meci pentru titlul mondial WBO al categoriei grea, desfăşurat într-o gală profesionistă la Manukau City (Noua Zeelandă).

Parker, deţinătorul centurii, s-a impus după 12 reprize, obţinând o decizie clară la puncte.

Cojanu (30 ani), care a primit această şansă la titlul mondial după accidentarea lui Hughie Fury, vărul celebrului Tyson Fury, a fost dominat de neozeelandez, care s-a arătat mai rapid şi a lovit mult, chiar dacă l-a pus rareori în dificultate pe român.

Răzvan Cojanu (2,02), introdus în ring cu supranumele de ''Big Foot'', a primit avertisment în repriza a patra din partea arbitrului, pentru ţinerea de cap a adversarului. Cojanu a avut un final mai bun de meci, câştigând ultimele reprize, dar nu putut forţa un KO.

Românul, care are acum 16 victorii la profesionişti (9 KO) şi 3 înfrângeri (1 KO), a lovit destul de puţin a fost lent, iar cele mai bune lovituri au venit pe contre. Cojanu a fost sparring partner pentru Parker în mai multe cantonamente şi a părut că nu poate scăpa de această etichetă, arătând prea mult respect faţă de adversar.

Joseph Parker (25 ani) are acum 23 victorii din tot atâtea meciuri disputate la profesionişti, 18 fiind obţinute înainte de limită.

Parker (1,93 m) a cucerit centura de campion WBO în decembrie, după ce l-a învins la puncte pe Andy Ruiz Jr.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.