COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 3 mai /Agerpres/ - Jucătorul de linia a doua al echipei Steaua Bucureşti, Bogdan Doroftei, a fost desemnat ''jucătorul etapei'' a 13-a a SuperLigii CEC Bank la rugby, după ce fusese declarat ''omul meciului'' în partida dintre ''militari'' şi CSM Olimpia Bucureşti, încheiată cu victoria roş-albaştrilor (28-7), scrie site-ul competiţiei interne.

În vârstă de 21 de ani (1,96 m şi 118 kg), Bogdan Doroftei evoluează la Steaua din 2015, venind de la CSS Bârlad. Cu multă muncă, acesta şi-a câştigat un loc în echipa militară, antrenorul Cristi Petre dându-i şansa să evolueze în SuperLigă, cea mai importantă competiţie internă de seniori.

''Sunt un jucător tânăr, acest trofeu de Jucătorul etapei mă ajută foarte mult, îmi dă încredere în mine. Mă bucur că am reuşit să îmi ajut echipa, să fiu alături de colegi în meciul dificil împotriva CSM-ului (...) Aşteptăm sfârşitul sezonului regulat pentru a vedea cum va arăta clasamentul şi în funcţie de rezultate, pe cine vom întâlni în semifinale. Toate meciurile pe care le vom juca de acum sunt foarte grele, fără altă opţiune decât aceea de a câştiga. Obiectivul nostru este să luăm campionatul şi, în acest sezon competiţional, cred că avem şanse maxime să reuşim acest lucru. Eu am venit la Steaua pe când aveam 18 ani, a fost un pas înainte pentru mine, o şansă care mi s-a dat şi de care doresc să profit. Mă bucur că antrenorii au încredere în mine şi îmi dau meciuri, îi mulţumesc mai ales antrenorului Cristi Petre, iar pe viitor îmi doresc să joc cât mai bine la echipa de club şi să fac pasul la naţională'', a declarat Bogdan Doroftei, conform site-ului SuperLigii.

În acest moment, Steaua şi-a încheiat evoluţia în sezonul regulat al SuperLigii CEC Bank şi aşteaptă rezultatele meciurilor din ultima etapă, a XIV-a. Cel mai probabil, echipa din Ghencea, care a acumulat 48 de puncte, se va clasa pe locul 2 în clasament având în vedere că are acelaşi număr de puncte cu CSM Ştiinţa Baia Mare, maramureşenii urmând să joace în ultima etapă cu Dinamo, fiind favoriţi cerţi. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.