Alpinistul Horia Colibășanu, în tentativa de a cuceri Everestul, a ajuns în tabăra de bază avansată

 •  Sport
7979 afişări

Alpinistul Horia Colibășanu, care a pornit luna aceasta în cea mai performantă expediție românească pe Everest (8.848 m), a ajuns în tabăra de bază avansată, la 6.400 m, de unde va începe organizarea ascensiunii spre vârf, programată să aibă loc peste aproximativ patru săptămâni, informează un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.

a1f5f425-584b-4765-bc99-22aa50d12808

Sursa foto: Facebook

Condiția fizică a sportivului este foarte bună, potrivit ultimelor testări pe care le-a făcut în tabăra de bază, dar și pentru că se simte foarte bine, principala sa preocupare acum fiind aclimatizarea și comunicarea cu ceilalți alpiniști care vor urca spre vârf în aceleași zile.

''Am ajuns în tabăra de bază avansată de unde începe organizarea pentru ziua/zilele de vârf. O să mă aclimatizez aici în următoarea perioadă, voi face aproape zilnic urcări pentru antrenament și o să mai cobor în tabăra de bază înainte de ziua de vârf ca să mă odihnesc. Pentru mine este foarte important acum să aflu care sunt expedițiile mai mari, cu șerpași și în care se folosește oxigen suplimentar, ca să organizez plecarea spre vârf înaintea acestora. Eu neavând oxigen și ajutor suplimentar e important să nu fiu în coada expedițiilor pentru că expunerea la această altitudine îmi va consuma resursele. Împreună cu Ralf Dujmovits, pentru că amândoi urcăm în aceleași condiții de performanță, o să pregătim plecarea și o să discutăm cum abordăm traseul. Mă simt bine și sunt încrezător în obiectivul din acest an'', a spus Horia Colibășanu, conform comunicatului.

Referitor la traseu, el a menționat că va avea în total patru tabere intermediare la mare înălțime. ''În aceste tabere ne odihnim și ne alimentăm. Chiar mi-am propus să-mi fac un ceai în ultima tabără, la 8.300 m. Nu pentru că sună grozav, ci pentru că trebuie să mă încălzesc și să mă hidratez'', a menționat alpinistul român.

Anul acesta are loc cea de-a 19 expediție internațională a lui Colibășanu, Everest fiind al optulea vârf de peste opt mii de metri pe care sportivul dorește să îl aibă în palmares.

Ascensiunea pe Everest este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, în care Colibășanu are calitate de membru, afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă care derulează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional. De asemenea, Federația Română de Alpinism și Escaladă susține proiectul expediției pe Everest.

Expediția poate fi urmărită pe www.horiacolibasanu.com și pe pagina de Facebook Horia Colibășanu.

Horia Colibășanu este cel mai performant alpinist din istoria României, având în prezent în palmares ascensiuni de succes pe 7 din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume. Succesul lui Horia Colibășanu pe Muntele K2 (8.611 m) din Pakistan, fără oxigen suplimentar și fără șerpași, în 2004, este considerată cea mai mare performanță individuală din alpinismul românesc. Performanța lui a rămas neegalată în România.

Potrivit comunicatului, ascensiunile sale au fost fără oxigen suplimentar și fără șerpași, Horia Colibășanu fiind recunoscut internațional pentru practicarea alpinismului pur, adică un sportiv de ultra-performanță, cum sunt foarte puțini la nivel mondial.

''Unele federații din lume consideră utilizarea oxigenului îmbuteliat o formă de dopaj. Alpiniștii care urcă munții pe propriile forțe, fizice și psihice, sunt cunoscuți sub denumirea de alpiniști puri. Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe munții Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), care îl citează pe Eberhard Jurgalski, o autoritate în domeniu. Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt: K2 (8.611 m), Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m), Shishapangma (8.027 m), Annapurna (8.091 m), Makalu (8.463 m), Lhotse (8.516 m). El a participat la 18 expediții internaționale de-a lungul carierei sale (până în 2016), făcând echipă cu parteneri din diferite țări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania și Polonia. Expediția cu final tragic din Annapurna, din 2008 — când și-a pierdut prietenul și partenerul de coardă, pe Inaki Ochoa — a fost un moment de cotitură pentru Horia'', se arată în comunicat.

Horia Colibășanu este singurul alpinist român care a primit distincția "Spirit of Mountaineering", din partea British Alpine Club, primul și cel mai prestigios club montan din lume.

AGERPRES/(AS—autor: Adrian Drăguț, editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sport

Cele mai citite din Sport

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe