Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 25 apr /Agerpres/ - Darts este unul dintre sporturile cele mai noi intrate pe teritoriul ţării noastre.

Astfel, primele concursuri din România au avut loc la Tati Bar Club din Bucureşti, din zona Bucur Obor, în perioada anilor 2006-2007, animator principal fiind actualul preşedinte Dragoş Dumitrescu. El face şi primul cub din ţară în anul 2008, intitulat Tati Bar Darts Club.

Federaţia de Darts din România a fost fondată în luna martie a anului 2008, prin grija lui George Peicea şi a lui Sebastian Sopon, cu sprijinul consistent al jucătorilor importanţi la acel moment. Numele lor este Cristian Cimpoca, Vlad Popa, Dan Dacian şi Daniela Comeaga.

După câţiva ani, mai exact în 2015, apare Federaţia Română de Darst, afiliată la Ministerul Tineretului şi Sportului.

Actuala conducere este formată din Dragoş Dumitrescu - preşedinte, Vlad Popa - vicepreşedinte şi Andrei Dan - secretar general al federaţiei.

Încă din anul 2008 se organizează un campionat naţional al jucătorilor de darts din ţara noastră. Acum, în calendarul competiţional sunt peste 30 de competiţii anuale la nivel naţional. În anul 2016, finala a fost la Cluj-Napoca.

Anul trecut, titlul naţional la darts a fost câştigat de Adrian Ifrim, din Cluj-Napoca. El este cel mai bun jucător la acest sport din ţara noastră, nu numai în anul trecut, dar şi în perioada ultimilor trei ani, fiind campion naţional la ediţiile 2014, 2015 şi 2016. La feminin, anul trecut a câştigat Doriana Epuran din Bucureşti, după ce în anii precedenţi, Oana Bârsan, din Piatra Neamţ, a fost cea mai bună din România.

Pe lângă competiţiile naţionale, sunt şi cele cu caracter internaţional: Romanian International Darts Open a fost în 2010 şi 2011 la Rin Grand Hotel Bucureşti, în 2012 la Hotel Caro, în 2013 la Hotel Intercontinental. Turneul a fost organizat şi anii următori, până în momentul de faţă.

Federaţia Română de Darts alături de Clubul Sportiv Hattrick a adunat toţi iubitorii darts-ului din România la 4 martie 2017, la prima ediţie a Cupei Hatrick la Darts.
AGERPRES (AS/autor: Aristotel Bunescu, editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.