UPDATE Florin Florea, noul președinte al Federației Române de Atletism

 •  Sport
1761 afişări

Florin Florea a devenit vineri noul președinte al Federației Române de Atletism, după ce la adunarea generală de alegeri l-a învins pe Traian Badea în ultimul tur de scrutin, cu 103 voturi la 83.

c0af9449-2876-494c-b479-908627d4806f

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Florin Florea a fost în 2013, pentru o perioadă scurtă, secretarul general al Federației Române de Atletism, iar în prezent activa în calitate de consilier la MTS.

După o ședință maraton de 7 ore, cu șase candidați pentru funcția de președinte, adunarea generală i-a încredințat viitorul mandat de 4 ani lui Florin Florea, un fost sprinter cu 8 titluri de campion național la tineret și seniori în palmares, al cărui moto pentru această campanie a fost: ''Atleții trebuie să se unească și nu să se risipească''.

A fost nevoie de două tururi de scrutin pentru alegerea președintelui care îi succede lui Sandu Ion, ales în 2013 și care nu a mai candidat pentru un nou mandat. În primul tur, în care au fost exprimate 195 de voturi, au ieșit din cursă două mari atlete, Constantina Diță, campioană olimpică de maraton, și Monica Iagăr, multiplă campioană la săritura în înălțime, care au strâns doar 27, respectiv 18 voturi. Cu cele mai multe voturi în primul tur, Florin Florea (75) și Traian Badea (54), fost vicepreședinte, s-au înfruntat în turul decisiv, în care primul s-a impus cu 103 voturi la 83.

Pentru cele 4 funcții de vicepreședinte au fost aleși Grigore Ursanu (121 voturi), Vasile Bogdan (106), Virgil Preda (106) și Tudor Bogdan (98).

Florin Florea a anunțat că îl va numi ca secretar general interimar pe Augustin Iancu, în timp ce actualului secretar general Dan Buliga i s-a propus funcția de secretar general adjunct.

AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sport

Cele mai citite din Sport

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe