COD GALBEN: 09-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, ora 10 – 9 iunie, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 2 apr /Agerpres/ - Marele maestru Andrei Istrăţescu a cucerit duminică titlul de campion naţional de şah al României, în finala Campionatului Naţional individual, de la Călimăneşti (judeţul Vâlcea), a declarat, pentru AGERPRES, Vladimir Danilov, secretar general al federaţiei de specialitate din ţara noastră.

''După remiza de la primă masă, Mircea Pârligras predă titlul noului campion, Andrei Istrăţescu'', a menţionat Vladimir Danilov.

Andrei Istrăţescu, legitimat la CS Universitatea de Vest Timişoara, a totalizat 7,5 puncte, după 9 runde.

Tot duminică se stabileşte şi câştigătoarea titlului la feminin.

Federaţia Română de Şah în colaborare cu C.S. Tinerii Maeştri Bucureşti organizează Campionatul Naţional individual de şah, pentru seniori şi senioare. Organizatorii au asigurat un un fond de premiere de 30 000 lei, sumă în care intră 4.000 lei pentru învingătorul de la turneul masculin şi 2.000 pentru câştigătoarea turneul feminin.
AGERPRES (autor: Aristotel Bunescu, editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.