Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Montreal, 31 mar /Agerpres/ - Boxerul român Jo Jo Dan l-a învins prin KO tehnic în repriza a cincea pe mexicanul Jesus Gurrola, joi, la categoria super welter, într-o gală profesionistă desfăşurată la Casino Montreal.

Gurrola a fost trimis la podea încă din prima repriză a meciului, cu o puternică lovitură de stânga la corp. În runda a cincea, după ce românul a avut ceva probleme la început, l-a trimis din nou la podea pe mexican în urma unei combinaţii, după care meciul a fost oprit de arbitru când Gurrola a fost făcut knock-down pentru a treia oară, potrivit presei canadiene.

Jo Jo Dan (35 ani), pe numele său real Ionuţ Dan Ion, a disputat al 40-lea său meci la profesionişti, obţinând a 36-a victorie (19 KO), pe lângă cele patru înfrângeri (2 KO).

Gurrola (29 ani) are în palmares 23 de victorii (11 KO), 11 înfrângeri (4 KO) şi 3 egaluri.

Iniţial, Jo Jo Dan trebuia să boxeze cu alt mexican, Aaron Herrera, în vârstă de 28 de ani, care are 31 de victorii (20 KO), 6 înfrângeri (3 KO) şi un meci egal la profesionişti.

În gala de la Montreal a luptat şi americanul de origine română Bruno Bredicean, care a bifat a opta sa victorie la profesionişti în tot atâtea meciuri, după ce a câştigat la puncte în faţa mexicanului Jose Manuel Mares.

Bredicean, originar din Cape Coral (Florida), locuieşte acum şi se antrenează la Montreal.
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.