Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sydney, 20 mar /Agerpres/ - Trei cluburi australiene din National Rugby League (NRL) au primit amenzi în cuantum de 350.000 dolari australieni (270.340 dolari) pentru că au încălcat regulile privind comoţiile cerebrale ale jucătorilor, relatează Reuters.

Gold Coast Titans a primit o penalizare financiară de 150.000 dolari australieni pentru incidente implicând trei jucători, în timp ce St. George Illawarra Dragons şi Newcastle Knights au primit amenzi de câte 100.000 dolari australieni în urma unor cazuri singulare.

Todd Greenberg, preşedintele NRL, a declarat că acestea sunt cele mai mari amenzi impuse pentru încălcarea regulamentelor privind comoţiile jucătorilor şi arată că NRL nu va face compromisuri în ce priveşte securitatea jucătorilor. Cluburile au termen de cinci zile pentru a face apel la amenzi.

Impactul comoţiilor cerebrale suferite de jucători pe teren asupra sănătăţii a determinat NRL să adopte din 2015 o regulă care obligă jucătorii să fie evaluaţi medical dacă sunt suspectaţi că au suferit comoţii în timpul jocurilor.

Newcastle a fost amendată pentru că nu i-a acordat îngrijiri şi tratament jucătorului Brendan Elliot, care a zăcut pe gazon timp de câteva minute după ce a încasat o lovitură la cap într-un meci disputat cu South Sydney Rabbitohs în weekend. Jucătorul nu a fost evaluat şi a reluat jocul după ce şi-a revenit şi a fost retras de pe teren abia în a doua repriză, când a căzut din nou.

Comoţiile sunt o problemă serioasă în sporturile de contact şi au consecinţe pe teren lung asupra sportivilor. În fotbalul american, foşti jucători au solicitat daune de un miliard dolari de la NFL din cauză că au ignorat urmările pe termen lung ale contuziilor cerebrale. AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.