Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 mar /Agerpres/ - Preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional (CIO), Thomas Bach, a trimis organizatorilor şi sportivilor un mesaj de susţinere a Campionatelor Europene de gimnastică artistică de la Cluj-Napoca, care se vor desfăşura în perioada 19-23 aprilie.

Mesajul video al preşedintelui CIO a fost postat, luni, de fosta campioană olimpică Nadia Comăneci pe contul personal de Facebook.

"Acest eveniment prestigios va fi organizat după 60 de ani în România, o ţară cu o tradiţie foarte bogată în gimnastică. Nimeni nu reprezintă mai bine această tradiţie a gimnasticii româneşti decât ambasadorul Campionatelor Europene, campioana olimpică şi prietena mea Nadia Comăneci. Campionatele Europene au propulsat-o pe Nadia spre faima internaţională şi într-un final către succesul olimpic. Acest eveniment a făcut din Nadia un model pentru întreaga lume. Acum este momentul vostru, al gimnaştilor prezenţi la Campionatele Europene, să marcaţi istoria gimnasticii. Competiţia va fi una intensă atât pentru sportivi, cât şi pentru fanii din tribune. Îi felicit pe sportivi şi îmi doresc să participe la acest eveniment în spiritul valorilor olimpice: excelenţă, prietenie şi respect. Vă doresc tuturor mult succes la Cluj-Napoca", a afirmat Thomas Bach.

La a şaptea ediţie a Campionatelor Europene de gimnastică artistică, care va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 19-23 aprilie, vor participa 295 de sportivi (178 la masculin şi 117 la feminin) din 37 de ţări.

Thomas Bach a cucerit medalia de aur cu echipa de floretă a Germaniei la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976, când Nadia Comăneci câştiga trei medalii de aur, la individual compus, bârnă şi paralele, primind totodată prima notă de 10 din istoria olimpică a gimnasticii artistice.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.