Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 9 mar /Agerpres/ - Fundaşul naţionalei de rugby a României, Florin Vlaicu, va bifa sâmbătă, în partida contra Belgiei din etapa a patra a REC, selecţia cu numărul 100, urmând să devină astfel cel mai selecţionat jucător român din toate timpurile.

''Mă bucur că am reuşit să ajung să reprezint România de atâtea ori, am aşteptat momentul acesta de când am doborât vechiul record şi sper să continui. Au fost 11 ani frumoşi, cu multe momente bune, cu experienţe de neuitat şi sper ca pe viitor să fie la fel. Echipa României este specială, este locul în care am crescut ca jucător, locul în care am legat multe prietenii, începând de la juniori. Nu mă aşteptam niciodată la asta, lucrurile au venit pe parcurs, şi punctele marcate şi selecţiile. Vreau să continui, să fiu sănătos, să ajut echipa cât pot de mult. Deocamdată anul acesta nu am avut un început prea bun, am avut mai multe accidentări şi sper să trec peste ele. Echipa naţională m-a făcut ceea ce sunt, este o mândrie pentru mine să reprezint România, să fiu aici. De fiecare dată am venit cu plăcere, cu bucuria de a încerca să ajut. Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor care au fost şi care sunt la echipa naţională, pentru că rugbyul este un sport de echipă şi fără ajutorul echipei nu aş fi ajuns la aceste recorduri'', a declarat Florin Vlaicu, într-un interviu acordat site-ului FRR.

Întrebat care a fost cel mai frumos meci al său în tricoul naţionalei ''frunzei de stejar'', Vlaicu a răspuns: ''Au fost multe meciuri frumoase, însă cele de care îmi amintesc cu drag au fost cele din 2013, cu Tonga şi Canada, când am înscris foarte multe puncte (în meciul câştigat cu Tonga, 19-18, a înscris 14 puncte iar în meciul câştigat împotriva Canadei, 21-20, a marcat toate punctele). Apoi, special mai este şi meciul împotriva Canadei de la Cupa Mondială, însă fiecare partidă are istoria ei''.

Despre confruntarea de sâmbătă, cu Belgia, internaţionalul român a fost de părere că lupta se va duce la nivelul grămezilor.

''Belgia este o echipă ambiţioasă, îşi doreşte foarte mult la nivelul jocului, însă nu au încă un sistem de joc, joacă la întâmplare, sunt foarte fizici. Cred că dacă reuşim să facem aceeaşi apărare pe care am făcut-o cu Rusia, nu vom avea probleme. Trebuie ca noi să ne facem jocul, să fim concentraţi pe ceea ce avem de făcut şi să ne respectăm planul de joc. Pe grămadă cred că va fi mai mult un joc de uzură, deşi pachetul nostru de înaintare e mult mai puternic şi mai experimentat. Noi, ca jucători de treisferturi ne dorim să jucăm, să plimbam balonul, să jucăm în viteză, sper că şi vremea să ne ajute, să nu fie un teren prea greu. Sperăm ca grămada să îşi facă treaba ca de obicei, iar noi să îi răsplătim prin marcarea de puncte'', a spus Vlaicu.

El a menţionat că deşi nu-i place jocul ca uvertură, post pe care va evolua, ''pentru naţională trebuie să faci sacrificii şi să ajuţi echipa din orice postură''.

Pe de altă parte, Vlaicu a remarcat şi importanţa revenirii la lot a căpitanului naţionalei, Mihai Macovei.

''Fiecare jucător cu experienţă aduce un plus în echipă pentru că în momentele grele aceasta face diferenţa. Macovei ne-a strâns lângă el, ne-a zis că fiecare trebuie să îşi facă treaba şi că este important să jucăm toţi pentru echipă, să nu fim individualişti'', a arătat Florin Vlaicu.

Meciul Belgia - România se va disputa sâmbătă, de la ora 16,00 (ora României), la Bruxelles. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.