Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tel Aviv, 4 dec /Agerpres/ - Sportivii români au debutat în forţă în Campionatele Europene de haltere pentru juniori (U20) şi tineret (U23) de la Eilat (Israel), în prima zi, Monica Csengeri obţinând 2 medalii de aur (la total şi smuls) şi un argint (la aruncat) în întrecerea junioarelor la categoria 48 kg, anunţă un comunicat al Federaţiei române de haltere, remis AGERPRES.

Tânăra sportivă din Bistriţa, unul dintre centrele de mare tradiţie ale halterelor româneşti, a intrat decisă în concurs, ridicând la stilul smuls 78 kg, performanţă cu care a obţinut medalia de aur, instalându-se pe primul loc şi pentru continuarea concursului. La aruncat, Monica Csengeri a avut, de asemenea, o comportare remarcabilă, cu o medalie de argint, după rezultatul de 90 kg, care i-a asigurat, de asemenea, şi titlul european de junioare la totalul olimpic, cu 168 kg.

La total, locul secund a fost ocupat de Iana Mohina (Rusia), la distanţă apreciabilă de reprezentanta noastră - 161 kg, în timp ce bronzul a revenit unei sportive din Turcia, Gamze Karakol, cu 154 kg.

La actualele campionate continentale, delegaţia României, care este condusă de preşedintele Federaţiei române de haltere, Nicu Vlad, este alcătuită din 16 sportivi, care vor concura până pe 10 decembrie, atât în competiţia juniorilor, cât şi la tineret. AGERPRES (AS/editor: Teodora Oprea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.