COD GALBEN: 30-03-2020 ora 14 Intre 30 martie, ora 22:00 - 01 aprilie, ora 10:00 se va semnala ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, temporar viscol în zona montană înaltă in ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, temporar viscol în zona montană înaltă;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rio de Janeiro, 11 nov /Agerpres/ - Selecţionata Braziliei a dat o lecţie eternei sale rivale, reprezentativa Argentinei, pe care a învins-o cu scorul de 3-0 într-o partidă din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2018, disputată joi seara pe stadionul "Mineirao" din Belo Horizonte.

Golurile au fost marcate de Philippe Coutinho (min. 24), Neymar (min. 45) şi Paulinho (min. 58), iar evoluţia jucătorilor brazilieni i-a încântat pe fanii din Belo Horizonte, la doi ani după eşecul usturător suferit de Selecao pe aceeaşi arenă, în faţa Germaniei (1-7), în semifinalele Cupei Mondiale 2014.

Atacantul Lionel Messi, care a ratat ultimele trei meciuri ale Argentinei, din cauza unei accidentări, a avut o evoluţie ştearsă, la fel ca şi celelalte vedete ale naţionalei "albiceleste".

Înaintea startului jocului a fost adus un omagiu căpitanului Selecao care a cucerit titlul mondial în 1970, Carlos Alberto Torres, decedat recent.

În urma acestei victorii, a cincea consecutivă, Brazilia este tot mai aproape de calificarea la turneul final din Rusia, ocupând prima poziţie în clasamentul grupei unice sud-americane, cu un punct avans faţă de Uruguay, care a dispus cu 2-1 de Ecuador, pe stadionul Centenario din Montevideo.

Argentina se află în schimb pe locul 6 şi "va trebui să schimbe multe lucruri" până la următorul meci, cel împotriva Columbiei "pentru a obţine un rezultat pozitiv şi a schimba dinamica" vicecampioanei mondiale, aşa cum recunoştea căpitanul Messi la finalul meciului cu Brazilia.

Rezultate:
Brazilia - Argentina 3-0
Au marcat: Philippe Coutinho 24, Neymar 45, Pauilinho 58.

Uruguay - Ecuador 2-1
Au marcat: Sebastian Coates 12, Diego Rolan 45, respectiv Felipe Caicedo 44.

Columbia - Chile 0-0

Paraguay - Peru 1-4
Au marcat: Cristian Riveros 9, respectiv Christian Ramos 48, Edison Flores 71, Chrsitian Cueva 84, Edgar Benitez 85 (autogol).

Venezuela - Bolivia 5-0
Au marcat: Jacobo Kouffati 3, Josef Martínez 18, 67, 70, Romulo Otero 75.

Clasament: M V E Î GM-GP PCT
1. Brazilia 11 7 3 1 26-9 24
2. Uruguay 11 7 2 2 23-8 23
3. Columbia 11 5 3 3 15-12 18
4. Ecuador 11 5 2 4 19-16 17
5. Chile 11 5 2 4 18-16 17
6. Argentina 11 4 4 3 11-12 16
7. Paraguay 11 4 3 4 11-16 15
8. Peru 11 4 2 5 18-18 14
9. Venezuela 11 1 2 8 14-26 5
10. Bolivia 11 1 1 9 9-3 4
(M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, PCT - puncte)

Etapa a 12-a a preliminariilor sud-americane se va disputa marţi, 15 noiembrie, când sunt programate partidele Peru - Brazilia, Chile - Uruguay, Argentina - Columbia, Bolivia - Paraguay şi Ecuador - Venezuela.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.