Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Stockholm, 15 mar /Agerpres/ - Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă de Suedia cu scorul de 32-29 (20-15), marţi seara, la Kristianstad, într-un ultim meci de verificare înaintea turneului preolimpic din Danemarca.

Tricolorele, care au menajat câteva piese de bază, au fost conduse de la un capăt la altul al meciului.

Primele zece minute de joc au fost echilibrate, după care Suedia, la care au evoluat şi Isabelle Gullden şi Linnea Torstenson (ambele de la CSM Bucureşti), s-a desprins la două goluri, 5-3 (min. 9). În min. 16 s-a consemnat ultima oară egalitatea, 9-9, iar în minutul 23 scandinavele au avut pentru prima oară trei goluri în plus pe tabelă, 13-10. Suedia a avut apoi 14-10 (25), iar apoi ecartul s-a mărit la cinci goluri, 18-13 (29), diferenţă consemnată şi la pauză (25-20).

Suedia a condus cu şase goluri, 21-15 (31), dar apoi România a redus din handicap, apropiindu-se la trei goluri, 22-19 (37). Echipa României, antrenată de suedezul Tomas Ryde, nu a reuşit să vină mai aproape, chiar dacă a avut mai multe şanse să o facă. Suedia a mai condus o dată la şase goluri, 31-25 (56), iar în cele din urmă a câştigat cu 32-29.

România a evoluat în formula: Denisa Dedu, Paula Ungureanu - Aneta Udriştoiu 2 goluri, Gabriella Szucs, Cristina Neagu 7 goluri, Aurelia Brădeanu 1, Gabriela Perianu, Luciana Marin 1, Valentina Ardean-Elisei 3, Oana Manea 1, Mădălina Zamfirescu 2, Ana Maria Tănăsie 1, Florina Chintoan 2, Patricia Vizitiu 6, Laura Chiper 3.

Pentru Suedia au înscris Carin Stroemberg 1 gol, Linn Blohm 1, Louise Sand 6, Emma Hawia Svensson 1, Johanna Westberg 3, Johanna Ahlm 3, Linnea Torstenson 1, Marie Wall 4, Isabelle Gullden 4, Angelica Wallen 1, Sabina Jacobsen 2, Jenny Alm 3, Jasmina Djapanovic 2.

La turneul preolimpic, de la Aarhus, România va debuta vineri, contra echipei gazdă, Danemarca (20,00), sâmbătă va înfrunta Uruguayul (18,45), iar duminică e programat meciul cu Muntenegru (18,45). Pentru a se califica la JO 2016, România trebuie să ocupe unul din primele două locuri la acest turneu.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.