COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 22 ian /Agerpres/ - Antrenorul emerit al atletismului românesc, Constantin Titi Mihail, de numele căruia se leagă multe dintre performanţele din probele de sprint, garduri şi sărituri, a încetat din viaţă la 71 de ani, anunţă Federaţia română de specialitate (FRA), într-un comunicat transmis AGERPRES.

Născut la 24 iulie 1945, la Constanţa, Constantin Mihail a fost sportiv de performanţă în timpul liceului şi studenţiei, la Şcoala Sportivă de Elevi Constanţa (1959-1964), Ştiinţa Bucureşti (1964-1965), ICF Bucureşti (1966-1967), concurând în proba de triplusalt.

Licenţiat al Institutului de Cultură Fizică, promoţia 1967, Constantin Mihail a fost antrenor la Şcoala Sportivă Nr. 2/CSŞ Nr. 1 Constanţa (1967-1974), cadru didactic la Institutul Pedagogic/Facultatea de Educaţie Fizică din Constanţa (1974-1978), director la CSŞ Nr. 2 Constanţa (1978-1980), cadru didactic la Institutul Pedagogic/Facultatea de Educaţie Fizică din Constanţa (1980-1987), precum şi antrenor la Dinamo Bucureşti (1987-1990).

Între anii 1990-1997 a deţinut funcţia de antrenor federal pentru probele de sprint, garduri, sărituri, pentru ca, între 1996-2007, să fie primul director tehnic al Federaţiei Române de Atletism. În perioada 2004-2008 a făcut parte din Comisia Tehnică a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. La 1 ianuarie 2008 s-a pensionat, dar a revenit în activitate în aprilie 2013, coordonând activitatea lotului nostru olimpic pentru Rio 2016.

În decursul unei impresionante cariere de tehnician, elevii săi au cucerit patru medalii de argint la Campionatele Europene de seniori, o medalie de argint la Campionatele Mondiale de juniori I, o medalie de aur la Campionatele Mondiale de juniori II, zeci de medalii la Campionatele Balcanice de seniori şi juniori, sute de medalii şi recorduri naţionale la Campionatele Naţionale de seniori şi juniori.

Printre numele de referinţă care au evoluat sub ''bagheta sa magică'' se numără George Boroi, Bogdan Gabriel Ţăruş, Mugur Mateescu, Elena Alina Popescu, Ion Oltean, Liviu Giurgian, Mircea Oaidă, Daniel Cojocaru, George Cojocaru, Lenuţa Dragomir, Coculeană Oltean şi mulţi, mulţi alţii.

Pentru rezultatele deosebite obţinute de către aceştia, în anul 1994, a primit titlul de Antrenor Emerit.

A fost distins cu Medalia Naţională ''Serviciul Credincios/clasa II-a'' (2000) şi Ordinul ''Meritul Sportiv/clasa III-a'' (2004).

Decesul său fulgerător lasă un gol imens, iar Federaţia Română de Atletism transmite condoleanţe familiei îndoliate. AGERPRES (AS/autor: Teodora Oprea, editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.