Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 6 oct /Agerpres/ - Clubul de fotbal Steaua neagă implicarea în meciuri trucate, potrivit unui comunicat postat marţi pe site-ul oficial al grupării bucureştene.

''Fotbal Club Steaua Bucureşti regretă faptul ca numele clubului a fost implicat, fără voie, într-un rechizitoriu legat de trucarea unor meciuri din 2013 şi neagă orice implicare in astfel de practici'', de arată în document.

În continuare se menţionează că acest club are o tradiţie îndelungată şi un nume respectabil, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, astfel încât şi o simplă speculaţie cu privire la o implicare a Stelei în trucarea unor meciuri ar reprezenta o lipsă de respect şi o ofensă adusa celui mai titrat club din istoria fotbalului românesc.

''Speram că anchetele oficiale să aducă lumină în acest caz, în care clubul nostru pare să fie implicat doar ca şi victimă colaterală şi ne exprimăm, încă o dată, dezamăgirea cu privire la acest lucru'', se mai precizează în comunicat.

Legat de acest subiect, Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a declarat marţi într-o conferinţa sa de presă: ''Nu este primul caz la nivel internaţional şi nici ultimul la nivel naţional''.

Fotbal Club Steaua Bucureşti mai anunţă ca, începând de marţi, 6 octombrie, NetBet, primul site de gaming, pariuri sportive şi poker licenţiat în România, a devenit partenerul acestei grupări.
AGERPRES (AS/autor: Aristotel Bunescu, editor: Mihai Ţenea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.