Salonul Calului debutează vineri, la Tâncăbești

 •  Sport
306 afişări

A treia ediție a Salonului Calului debutează vineri la baza hipică Equestria, din satul Tâncăbești, comuna Snagov.

d732ae98-8071-4b8e-ab10-6f327099aae3

Foto: (c) GEORGE CĂLIN/AGERPRES ARHIVĂ

Dr. Ozana Moraru, președintele Clubului Equestria, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă dedicată acestui eveniment, că salonul este împărțit pentru prima dată în două secțiuni.

Prima parte are loc în perioada 26-28 septembrie și cuprinde probe de sărituri peste obstacole, parade, dresaj sportiv cu muzică, demonstrații de curse de trap și galop, concursuri de atelaje, cascadorii, precum și concursul intitulat ''Cel mai frumos costum retro de la hipodrom''.

A doua secțiune, din intervalul 2-5 octombrie, reprezintă patru zile consacrate integral competițiilor sportive de înaltă performanță. Este vorba despre un concurs internațional unde sunt așteptați călăreți cu peste 150 de cai din Franța, Croația, Belgia, Grecia, Bulgaria, Turcia, Ungaria și Italia.

Cele mai importante probe competiționale din cadrul concursului Grand Prix sunt programate în zilele de 4 și 5 octombrie și includ circuitele VIP Tour, Young Horses Classes Bronze Tour, Silver Tour, Gold Tour, precum și Bucharest International Grand Prix.

Preluând modelul faimosului Salon du Cheval din Paris, pe parcursul zilelor de eveniment Salonul Calului oferă acțiuni dedicate publicului specializat (proprietari de herghelii, cluburi de echitație, proprietari de cai, producători din domeniu), dar și tuturor admiratorilor acestui sport nobil.

''Toate concursurile și probele, pe diferite niveluri de dificultate și de vârstă, înscrise în program au atins acum un număr record de participanți. Interesul competitorilor străini, al personalităților care acceptă să ne susțină, arată că am reușit să ne apropiem de obiectivul stabilit de noi încă de la prima ediție: transformarea Salonului Calului într-o platformă est-europeană de încurajare și promovare a sportului ecvestru'', a spus Ozana Moraru.

''Ne bucurăm că am putut organiza din nou acest eveniment, dar am și două dezamăgiri. Prima este legată de faptul că nu am reușit să atragem mai multe entități să sprijine acest salon, iar a doua este lipsa de implicare a Ministerului Tineretului și Sportului, a federației de specialitate'', a mai arătat Ozana Moraru.

Constantin Avramescu, vicepreședintele Jockey Club, a arătat: ''Bucureștiul a avut un hipodrom, din anul 1906, până în anul 1961, la care au fost găzduite concursuri, inclusiv în perioada celui de al doilea Război Mondial. Sperăm să avem în viitor din nou un hipodrom''.

Comentatorul tv Cristian Țopescu a spus la rândul său: ''Bucureștiul a rămas singura capitală din continentul european care nu are un hipodrom. Acum, vreau să îi invit pe copii, părinți și bunici, în paradisul hipic Equestria''.

Tot programul este organizat de Clubul de echitație Equestria. Prețul de intrare este de 50 lei pe zi la adulți și 25 lei pe zi pentru copii până la 12 ani.

Clubul Equestria a fost înființat în anul 2010 de către Ozana și Cristian Moraru. Este situat în zona Snagov, sat Tâncăbești, pe o suprafață de 2,5 hectare. Equestria dispune de terenuri de concurs și manej, padocuri, 80 de boxe pentru cai, manejuri acoperite, tribune pentru 500 de spectatori, și deține 65 cai din cele mai frumoase rase. Equestria organizează competiții regulate de echitație pentru profesioniști, dar și pentru copii și amatori.

Manifestările deja tradiționale includ Cupa Equestria, Marele Premiu al Municipiului București, iar începând cu 2013, Concursul internațional de sărituri peste obstacole — Longines Grand Prix.
AGERPRES (autor: Aristotel Bunescu, editor: Mircea Lazaroniu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sport

Cele mai citite din Sport

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe