Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 23 iul /Agerpres/ - Steaua Bucureşti s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins formaţia norvegiană Stroemsgodset IF Drammen, cu scorul de 2-0 (0-0), miercuri seara, pe Arena Naţională din Capitală, în manşa a doua a turului II preliminar.
Învingătoare cu 1-0 în partida din deplasare, campioana României s-a impus prin golurile marcate de Cornel Râpă (72) şi Nicolae Stanciu (84).
Nordicii au avut iniţiativa din startul meciului şi şi-au creat prima ocazie de gol în minutul 5, când Varela l-a blocat in extremis pe Fossum, la 6 metri de poartă.
Steaua ''a stat la cutie'' şi a acţionat în general pe contre, având cea dintâi oportunitate în minutul 9, când Latovlevici a expediat un şut modest de la distanţă, însă portarul Larsen Kwarasey, care a fost prezent la Cupa Mondială cu naţionala Ghanei, nu a putut reţine, steliştii obţinând un corner.
Prima repriză a fost una de slabă factură tehnică, ambele echipe s-au întrecut în greşeli şi au avut puţine acţiuni reuşite. În contul Stelei pot fi trecute două situaţii notabile, un şut al lui Tănase (25) pe lângă poartă din marginea careului, precum şi o lovitură de cap trimisă de Chipciu (39), din 7 metri, la care s-a opus portarul oaspeţilor.
Stroemsgodset a ratat o mare situaţie de a deschide scorul în minutul 47, prin Kastrati, la şutul căruia Arlauskis a avut o intervenţie salvatoare. Acelaşi Kastrati a mai avut o ocazie uriaşă în minutul 58, când a tras pe lângă poartă din poziţie foarte bună. Imediat, la poarta cealaltă, Râpă ratează deschiderea scorului, şutând alături de poartă din poziţie de finalizare (58).
Steaua a reuşit să deschidă scorul în minutul 72, prin fundaşul Cornel Râpă, care a reluat simplu în plasă din faţa porţii, la centrarea lui Cristian Tănase: 1-0.
Oaspeţii au avut o şansă bună în minutul 81, când şutul lui Sorum a fost deviat peste poartă de un fundaş stelist.
Nicuşor Stanciu a parafat victoria Stelei, în min. 84, cu un gol copie la indigo după primul, marcând din centrarea lui Alex Chipciu: 2-0.
Steaua a obţinut o victorie meritată, în faţa unei formaţii modeste, dar după un joc destul de slab, valoarea scăzută a adversarului, intervenţiile salvatoare ale lui Arlauskis şi experienţa superioară a ''roş-albaştrilor'' făcând diferenţa.
În turul al treilea, Steaua va întâlni formaţia kazahă FK Aktobe (1-0 şi 3-0 cu Dinamo Tbilisi), primul meci fiind programat în Kazahstan, pe 29 sau 30 iulie, iar returul la Bucureşti, pe 5 sau 6 august.

Steaua Bucureşti - Stroemsgodset IF Drammen 2-0 (0-0)
Au marcat: Cornel Râpă (72), Nicolae Stanciu (84).
Bucureşti, Arena Naţională: 20.000 spectatori
Liga Campionilor - turul II preliminar (manşa a doua)
manşa întâi: 1-0

Au evoluat echipele:
Steaua: 24. Giedrius Arlauskis - 2. Cornel Râpă, 4. Lukasz Szukala, 33. Fernando Varela, 14. Iasmin Latovlevici - 8. Lucian Filip, 11. Andrei Prepeliţă - 77. Adrian Popa (27. Răzvan Toni Grădinaru, 71), 18. Lucian Sânmărtean (12. Nicolae Stanciu, 60), 10. Cristian Tănase (căpitan) - 7. Alexandru Chipciu (97. Robert Vâlceanu, 87). Antrenor: Constantin Gâlcă.
Rezerve neutilizate: 95. Valentin Cojocaru - 9. Gabriel Iancu, 22. Paul Pîrvulescu, 28. Claudiu Keşeru.
Stroemsgodset: 12. Adam Larsen Kwarasey (căpitan) - 26. Lars-Christopher Vilsvik (19. Gustav Wikheim, 61), 27. Jarl André Storbaek, 28. Marius Hoibraaten, 2. Mounir Hamoud - 9. Oyvind Storflor (10. Péter Kovács, 75), 8. Francisco Júnior (23. Thomas Sorum, 75), 20. Mohammed Abu - 15. Flamur Kastrati - 75. Marvin Ogunjimi, 14. Iver Fossum. Antrenor: David Nielsen.
Rezerve neutilizate: 13. Anders Gundersen - 22. Bismark Boateng, 16. Martin Odegaard, 21. Mathias Gjerstrom.

Arbitru: Eitan Shemeulevitch; arbitri asistenţi: Danny Krasikow, Nissan Davidy; arbitru de rezervă: Alon Yefet (toţi din Israel)
Delegat UEFA: Andrew Shaw (Anglia), observator UEFA pentru arbitri: Vítor Melo Pereira (Portugalia)
Cartonaşe galbene: Storflor (31), Filip (78).
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.