Deschiderea festivă a Campionatului European de karate WUKF

 •  Sport
630 afişări

Corespondentul Agerpres, Aristotel Bunescu, transmite: A șasea ediție a Campionatul European organizat de către WUKF (World Union of Karate-do Federations) s-a deschis oficial joi seara la Palatul Sporturilor din Verona (Italia).

cc020be1-0edb-4bff-a989-012d222b6d56

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Ceremonia a debutat cu defilarea delegațiilor, România fiind prima, urmată de celelalte, într-o atmosferă de bucurie.

Liviu Crișan, președintele Federației Române de Karate WKC și președinte al WUKF, a urat, în discursul său, bun venit competitorilor și a mulâumit autorităților din Verona pentru sprijinul acordat în organizarea competiției. ''Am terminat înscrierile în timp util. Mă bucur mult pentru acest fapt deoarece sunt prezenți foarte mulți competitori, unii dintre ei concurând la două probe. Din această cauză, munca noastră aproape că s-a dublat. Avem o echipă care a făcut o strategie ca totul să meargă fără sincope. Am avut un seminar pentru arbitri și antrenori unde s-au lămurit toate lucrurile. Sperăm ca totul să funcționeze așa cum am planificat'', a declarat Crișan pentru AGERPRES, adăugând că ''sunt aproape 1.600 de sportivi din 27 de țări cu 44 de federații''.

Despre România, care a câștigat ediția precedentă de la Sheffield (Anglia), Liviu Crișan a spus: ''O să fie foarte greu. Țara noastră are în jur de 120 de sportivi, iar două dintre federațiile italiene au câte 200 de sportivi. Va fi o concurență acerbă, mai ales pentru faptul că întrecerile se desfășoară acasă la italieni''.

Președintele Federației de karate și arte marțiale din Italia, Flaminio Cabrini, a mulțumit în numele gazdelor și a urcat succes competiției.

Peter Allen, președintele Federației Europene de karate WUKF, a salutat, la rândul său, competitorii, festivitatea încheindu-se cu un impresionant ceremonial medieval susținut de tinerii italieni.

Joi după-amiaza au intrat pe cele 6 tatami sportivii veterani, iar în zilele următoare va veni rândul copiilor, juniorilor și seniorilor să se întreacă pentru medalii.

Federația Română de Karate WKC este reprezentată de 120 sportivi la Campionatul European 2014 organizat de către WUKF (World Union of Karate-do Federations), ce se desfășoară în perioada 12-15 iunie, la Verona (Italia), la categoriile de vârstă cadeți, juniori și seniori.

Dintre cei 120 sportivi deplasați în Italia, unii sunt susținuți de FRK WKC și alții de cluburi și sponsori. Finanțarea acestora este parțial susținută din bugetul alocat de Ministerul Tineretului și Sportului și din venituri proprii ale FRK WKC (sponsorizări).

România va încerca să își mențină supremația continentală confirmată la ediția de anul trecut a competiției, la Sheffield (Anglia), când delegația FRK WKC a ocupat detașat primul loc în clasamentul pe națiuni, cu 60 de medalii de aur, 28 de argint și 34 de bronz, urmată de Anglia, 36-31-84, și Polonia, 15-13-15, etc.

Sportivii din cadrul FRK WKC au participat recent la un cantonament de kata organizat sub supravegherea lui Seyed Jamaleddin Nekoofar — 9 DAN și la un cantonament de kumite cu multiplu campion mondial Christophe Pinna, pentru o mai bună pregătire în vederea participării la Campionatul European de la Verona.

Agenția Națională de Presă AGERPRES transmite LIVE STREAMING Campionatul European de Karate WUKF de la Verona din perioada 12-15 iunie, la adresa http://www.agerpres.ro/static/live. AGERPRES (editor: Mihai Țenea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sport

Cele mai citite din Sport

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe