COD GALBEN: 26-01-2022 Intre 07:00 si 12:00 se va semnala local, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70-80 km/h, spulberând zăpada sau viscolind ninsoarea in Județul Gorj; COD GALBEN: 26-01-2022 Intre 05:00 si 08:00 se va semnala burniţă care local depune polei in Județul Cluj, Județul Satu Mare;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 18 feb /Agerpres/ - Campioana naţională en titre la rugby, RCM Universitatea de Vest Timişoara, face demersuri pentru a putea activa în sezonul următor în cupele europene inter-cluburi, mai precis în AMLIN Challenge Cup, acolo unde, până acum, România era reprezentată de o selecţionată divizionară - ''Lupii'' Bucureşti.
Potrivit site-ului echipei, oficialii campioanei aşteaptă un răspuns preliminar din partea ERC cu privire la participarea în viitoarea ediţie a AMLIN Challenge Cup, în condiţiile în care ''autorităţile locale par dispuse să dea cale liberă rugbyştilor pentru disputarea meciurilor pe stadionul Dan Păltinişanu''.
''Probabil într-o lună vom avea un prim răspuns în acest sens. Ni s-a promis şi sprijin pentru acest eveniment, care ar aduce în Timişoara reprezentanţi din cel puţin trei ţări'', a declarat preşedintele campioanei României, Sorin Doda, conform articolului postat pe site-ul clubului.
Totodată, oficialul a menţionat că principala problemă cu care s-a confruntat RCM Timişoara în ultimul an a fost lipsa unui stadion decent, omologabil pentru AMLIN Challenge Cup, iar conducerea clubului s-a lovit de reticenţa autorităţilor locale în ceea ce priveşte utilizarea celei mai încăpătoare arene a oraşului ''Dan Păltinişanu''.
''Am încercat să inducem această perspectivă, de mândrie, pentru că ar fi într-adevăr o mândrie să reprezentăm Timişoara la un asemenea nivel. Există unele cheltuieli ce trebuie suportate. Deocamdată avem un buget votat, iar baza materială este cum este. Însă domnul primar a fost deschis şi e de acord să ne desfăşurăm activitatea pe stadionul 'Dan Păltinişanu'. Vor fi în vară nişte lucrări la nivelul terenului, pentru instalarea acelui sistem de încălzire subterană, după care, probabil, se va aşterne şi un covor de gazon nou. Noi trebuie să demonstrăm că nu se întâmplă nimic dacă jucăm şi noi acolo, pentru că există o teamă în acest sens. S-a văzut că, pe Cluj Arena, nu s-a întâmplat nimic după meciul cu Portugalia. Nici măcar o brazdă'', a spus Doda, citat de site-ul echipei.
De asemenea, el menţionează că nu s-a renunţat nici la ideea de a se construi în oraşul de pe Bega o adevărată ''casă'' a rugby-ului timişorean.
Şi antrenorul ''studenţilor'' timişoreni, Danie de Villiers, şi-a exprimat optimismul în ceea ce priveşte modul în care echipa sa s-ar prezenta la startul unei astfel de întreceri. ''Chiar dacă pot fi acuzat de subiectivism, eu cred că putem fi destul de competitivi. Din punct de vedere rugbystic, Timişoara, ca echipă, a devenit extrem de competitivă. Am văzut ce a reuşit în acest sezon selecţionata Bucharest Wolves, pierzând la un punct cu Newcastle şi Brive, iar apoi demolând practic reprezentanta Italiei. Să nu uităm, vorbim despre o echipă ce s-a reunit cu o săptămână înaintea acestor jocuri. Noi suntem împreună tot anul, ne cunoaştem bine, ne înţelegem bine, ne simţim în largul nostru împreună, ne cunoaştem tempo-ul, ne cunoaştem strategia. La fel ca şi anul trecut, noi ne pregătim pentru aceste competiţii. Bineînţeles, în Challenge Cup e un nivel net superior celui din Superligă, însă acolo tindem, acolo ne dorim să ajungem. Cred că această echipă ar surprinde foarte multă lume în afara graniţelor, pentru că deja în România toată lumea ştie de ce suntem în stare', a declarat Danie de Villiers, conform sursei citate.
Deocamdată, lotul campioanei, cu excepţia internaţionalilor convocaţi pentru meciul României cu Spania de sâmbătă din CEN, de pe Cluj Arena, se află într-un stagiu de pregătire de cinci zile în localitatea Valea lui Liman. Noul antrenor secund al RCM, care se va ocupa în special de pregătirea grămezii, este neozeelandezul Grainger Heikell.
RCM Timişoara a dominat competiţiile interne în ultimii trei ani, adjudecându-şi în acest interval două titluri naţionale şi o Cupă a României.
Pentru a putea activa în AMLIN Cup, RCM Timişoara trebuie să aibă şi acceptul FRR. Anul trecut, într-un interviu acordat AGERPRES, preşedintele Federaţiei, Alin Petrache, spunea că selecţionata Lupii Bucureşti va reprezenta şi pe mai departe România în AMLIN. ''Categoric. Selecţionata Bucureştiului este una care de fapt îţi îndrumă paşii spre echipa naţională. Noi revedem tot ceea ce înseamnă jucători români, jucători de viitor, care au potenţial şi care pot accede la echipa naţională, îi vedem prin aceste meciuri. (...) Anul acesta şi anul viitor ne gândim un pic să şi trecem de faza grupelor, să nu terminăm totuşi pe locul 3 tot timpul, n-am terminat pe locul codaş niciodată, întotdeauna am fost în faţa echipelor din Italia. Este un lucru mare pentru noi pentru că nu ne putem compara niciodată nici cu economia Italiei, nici cu bugetele lor, nici cu nimic din ceea ce se întâmplă în Italia, dar iată că totuşi suntem peste anumite echipe europene'', afirma atunci Petrache.
Timişorenii au mai avut o încercare de a-şi înscrie echipa, anul trecut, în cea de-a doua competiţie europeană inter-cluburi, însă Federaţia a înscris selecţionata ''Lupii'' Bucureşti, României revenindu-i doar un loc pentru această întrecere rugbystică.
Potrivit FRR, în Amlin Challenge Cup startul s-a dat odată cu ediţia 1996-97. Pentru o scurtă perioada, între 2003 şi 2006, alături de aceasta a existat şi competiţia denumită European Shield, la care au luat parte echipele eliminate din primul tur al European Challenge Cup. Este competiţia la care din sezonul 2005-06 participă şi Selecţionata Bucureştiului, numită la început Bucharest Oaks, devenită din 2011 Bucharest Wolves sau Lupii Bucureşti. De-a lungul participărilor, ''Lupii'' au reuşit câteva victorii preţioase în faţa unor adversari ca Toulon, Bayonne, Montauban sau Agen, patru dintre reprezentantele unuia dintre cele mai puternice competiţii din Europa, Top 14.
Cea mai titrată echipă a competiţiei sunt englezii de la Harlequins care au cucerit trofeul în trei rânduri, sezonul trecut titlul revenind irlandezilor de la Leinster, după o finală câştigată în faţa lui Stade Francais. AGERPRES/(AS-autor: Adrian Drăguţ, editor: Mihai Ţenea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.