Karate: Festivitatea de deschidere a Cupei României WKC, la Sala Polivalentă de la Izvorani

 •  Sport
210 afişări

Festivitatea de deschidere a Cupa României la karate WKC 2013, pentru copii, cadeți, juniori, seniori și echipe, a avut loc, sâmbătă, la Sala Polivalentă a Complexului Olimpic ''Sydney 2000'' de la Izvorani.

5b20d063-c009-49be-8993-654588b6fece

La deschiderea festivă, au rostit alocuțiuni Liviu Crișan, președintele Federației Române de Karate WKC, președinte al Federației Internațioanle de Karate WUKF, Lucian Băroiu, președintele Federației Române de Karate, și Puiu Gârbă, inspector în Ministerul Tineretului și Sportului.

''Cupa României la karate WKC are importanța pe care o știm cu toții. Dar, peste acest aspect, am programat această cupă pentru a confirma lotul României care va participa la Campionatul European de karate WUKF, programat în perioada 16-20 octombrie, la Sheffield (Anglia). Deci, mai avem doar o lună de zile până la competiție. Sper ca să îndeplinim până atunci toate formalitățile, pentru că sunt ceva probleme în Ministerul Tineretului și Sportului. Vreau să depășim aceste aspecte și să participăm în liniște la Sheffield, încercând să ne apărăm locul 1, așa cum am făcut de fiecare dată'', a declarat, pentru AGERPRES, Liviu Crișan, președintele FRK WKC.

În continuare, Liviu Crișan a precizat: ''Avem 441 de sportivi din 83 de echipe la Cupa României. Duminică intră în concurs și sportivii de la 11-13 ani. Este o participare bună, care ne face să ne gândim că întrecerea de la Sheffield o să fie una reușită pentru România. Spun asta pentru că alături de loturile care se vor deplasa pe contul federației, cu siguranță că o sa mai fie și alți numeroși sportivi, care nu fac parte din lot, dar care vor fi sprijiniți de către cluburi sau de părinți''.

Cupa României la karate WKC 2013, competiție organizată FR de Karate WKC, în colaborare cu Clubul sportiv de Phoenyx Sunrise din București, a debutat sâmbătă, la ora 09,00, și se va încheia duminică, la ora 15,00, cu finalele.

La Sheffield, delegația FRK WKC va avea o misiunea dificilă de a-și apăra titlul de campioană europeană WUKF și de a reconfirma titlul de campioană mondială WUKF obținut în acest an la Campionatul Mondial de la București.

Federația Română de Karate WKC (FRK WKC), înființată în anul 2000, prin decizia Ministerului Tineretului și Sportului, se mândrește cu campioni mondiali și europeni la toate categoriile de vârstă, copii, cadeți, juniori și seniori, iar participările la competițiile internaționale din ultimii 5 ani plasează lotul Romaniei pe primul loc în lume. AGERPRES (autor: Aristotel Bunescu, editor: Mihai Țenea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sport

Cele mai citite din Sport

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe