COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 25 mar /Agerpres/ - Cele mai bine clasate cupluri de dansatori în Top50 al Federaţiei Mondiale de Dans Sportiv /WDSF/ şi-au adjudecat podiumul la competiţiile de dansuri standard şi latino din cadrul celei de-a 10-a ediţii a concursului de dans sportiv Dance Masters, desfăşurată la Bucureşti în perioada 22-24 martie.
Open-ul de standard WDSF (vals lent, vals vienez, tango, slow fox şi quick step) a inclus printre dansatorii participanţi şi 14 cupluri din Top 50 mondial, iar Open-ul de latino (samba, chacha, rumba, passo doble şi jive) 11 cupluri din Top 50, în ambele finale intrând şi câte o pereche de dansatori din România, care au ocupat locul 6 la dansuri standard şi respectiv locul 5 la tango.
Finala de standard a reunit cele mai bune trei perechi din lume la momentul actual, dar ordinea pe podium nu s-a păstrat, competiţia de la Bucureşti fiind câştigată de perechea daneză Emanuel Valeri-Tania Kehlet, actuali vicecampioni mondiali şi campioni mondiali în 2011.
Pe locul doi s-a situat perechea Simone Segatori-Anette Sudol, reprezentând Germania (numărul 1 mondial în prezent), iar pe locul trei Dmitri Jarkov-Olga Kulikova (Rusia) - numărul trei mondial.
Locurile 4-6 au fost ocupate de Salvatore Todaro-Violeta Yaneva (Bulgaria, numărul 12 mondial), Vaidotas Lacitis- Veronika Golodneva (Lituania, numărul 11 mondial) şi Rareş Cojoc-Hana Zudziewicz (România, numărul 26 mondial).
Finala de latino, cea mai spectaculoasă, a fost câştigată de perechea Timur Imametdinov-Ekaterina Nikolaeva (Rusia, numărul 4 mondial), urmată de Armen Tsaturian-Svetlana Gudyno (Rusia, numărul 8 mondial), Andrea de Angelis-Frederikke Norgaard (Danemarca, numărul 11 mondial), Joel Lopez - Kristina Bespechnova (Andorra, numărul 26 mondial), Roman Ciflicli-Mirona Toncean (România, numărul 38 mondial) şi Artem Lazarev-Ekaterina Isakovich (Ucraina, numărul 18 mondial).
În ultima seară a Dance Masters 2013, spectatorii au putut urmări un show de dans standard oferit de perechea Benedetto Ferruggia-Claudia Coehler, campioni mondiali de patru ori în ultimii cinci ani la amatori, dansatori care au trecut recent la profesionişti.AGERPRES/(AS-Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.