COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică accentuată COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică accentuată COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 17 Intre 17:00 si 18:00 se va semnala Grindină de dimensiuni medii (2...4cm), averse torențiale 25-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului. in Județul Mehedinţi; COD ROSU: 27-06-2025 ora 16 Intre 16:50 si 17:30 se va semnala vijelie puternică cu rafale > 90 km/h, averse torențiale ce vor acumula 40...45 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii in Județul Bacău; COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 16 Intre 16:10 si 17:10 se va semnala Grindină de medii dimensiuni (2...4cm), averse torențiale 25-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului. in Județul Gorj, Județul Mehedinţi;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Naţionala României a obţinut o victorie muncită în faţa formaţia Belgiei, cu scorul de 33-18 (14-6), sâmbătă, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf din Bucureşti, în Grupa B din Rugby Europe Championship 2024.

''Stejarii'' au reuşit a doua victorie consecutivă, una cu punct bonus defensiv, după ce au marcat cinci eseuri.

 



Belgia, autoarea unei mari surprize în etapa de debut, 10-6 cu Portugalia, a început bine meciul şi a presat mai mult, reuşind să marcheze din două lovituri de pedeapsă (0-6), prin Jordan Gott (6, 10).

Treptat, echipa antrenată de David Gerard a echilibrat jocul şi a reuşit să treacă în avantaj prin eseul lui Alexandru Savin (26), transformat de Ionel Melinte (26). Lovitura ''stejarilor'' a fost una triplă, pentru că belgienii au primit un cartonaş galben la aceeaşi fază.

 



Presiunea pusă de jucătorii români s-a concretizat printr-un eseu splendid reuşit de Alin Conache (40), transformat de Melinte, astfel că scorul la pauză a fost 14-6.

În finalul primei reprize, Dragoş Ser a primit o lovitură care l-a făcut KO, astfel că a avut nevoie de intervenţia staffului medical şi a fost schimbat.

România a început foarte bine repriza secundă, marcând un nou eseu, prin Tevita Manumua (45), dar Melinte a ratat transformarea dintr-o poziţie dificilă (19-6).

Jocul bun al ''stejarilor'' a adus un eseu de penalitate (55) şi desprinderea pe tabelă la 26-6.

 



Belgia nu a renunţat la luptă şi a revenit în joc, primind un eseu de penalitate (61), astfel că scorul s-a strâns din nou, 26-13. Câteva greşeli tehnice ale jucătorilor români a făcut ca echipa antrenată de francezul David Gerard să rămână în 13, iar ''diavolii roşii'' au reuşit o încercare, prin Simeon Soenen (73), nefructificată de Gott.

Finalul a aparţinut echipei României, care a mai marcat un eseu, prin Florian Roşu (80+3), transformat de Melinte (80+4).

Echipa României: 1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo; căpitan), 3. Alexandru Gordaş (CS Dinamo), 4. Ionuţ Lucian Mureşan (SCM USV Timişoara), 5. Ştefan Iancu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 6. Dragoş Ser (SCM USV Timişoara), 7. Vlad Neculau (SCM USV Timişoara), 8. Damian Strătilă (CSA Steaua), 9. Florin Surugiu (CS Rapid), 10. Alin Conache (CSA Steaua), 11. Manumua Tevita (SCM USV Timişoara), 12. Fonovai Tangimana 13. Mihai Graure (CS Dinamo), 14. Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare), 15. Ionel Melinte (RC Hyeres Carqueiranne La Crau).

 



Rezerve: 16. Robert Irimescu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 17. Vasile Bălan (CSA Steaua), 18. Costel Burţilă (RC Hyeres Carqueiranne La Crau), 19. Johan van Heerden (CS Dinamo), 20. Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 21. Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara), 22. Ovidiu Neagu (CS Dinamo), 23. Alexandru Bucur (SCM USV Timişoara).

Staff: David Gerard - antrenor principal, Jonathan Edward Brooks Callard - antrenor cu treisferturile şi atac, Simon Maisuradze - antrenor înaintare, Raphael Francois Saint-Andre - antrenor asistent cu treisferturile şi îndemânare (skills), Michael Dallery - antrenor principal cu pregătirea fizică, Paul Cere-Labourdette - antrenor secund cu pregătirea fizică & GPS, Daniel Carpo - antrenor secund cu pregătirea fizică & GPS, Daniel Răzvan Wanya Crîngu - medic, Marius Lică Todosi - kinetoterapeut, David Popa - analist video.

În Rugby Europe Championship, România se află în Grupa B şi a debutat cu o victorie în această ediţie de campionat. ''Stejarii'' au învins Polonia cu 20-8. Sâmbătă va avea loc şi celălalt meci al grupei, Portugalia - Polonia.

 



România va înfrunta Portugalia pe 17 februarie, tot pe teren propriu, în timp ce Belgia va primi replica Poloniei. ''Stejarii'' conduc detaşat, cu 9 puncte, urmaţi de Belgia, 4 puncte, Portugalia, 1 puncte, Polonia, 0 puncte.

După partidele din grupă, vor urma semifinalele, programate în weekendul 2-3 martie, iar finalele vor avea loc pe 17 martie, la Paris. În Grupa A se află Georgia, Spania, Germania şi Ţările de Jos.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)

 

***Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.