COD GALBEN: 15-06-2025 Intre 05:45 si 08:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Suceava; COD GALBEN: 15-06-2025 Intre 05:45 si 08:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Zona depresionară a județului Covasna , respectiv zona localităților, Zona depresionară a județului Braşov , respectiv zona localităților, Județul Braşov, Zona depresionară a județului Harghita , respectiv zona localităților;
Canotoarea Ancuţa Bodnar a declarat, luni, la întoarcerea de la Campionatele Europene de la Bled (Slovenia), că este un sentiment minunat să fii neînvins din 2019 şi că îşi doreşte să menţină şirul victoriilor în proba de dublu vâsle cât mai mult timp.
"Este minunat să fii neînvins de atât timp (n.r. - din 2019). Ne dorim foarte, foarte mult să menţinem şirul victoriilor. Suntem foarte puternice, noi vom munci în continuare şi cu siguranţă vom reuşi acest lucru. Bineînţeles că există motivaţie şi pentru a doua medalie de aur la Jocurile Olimpice şi, de ce nu, chiar două de aur la Paris. În plus, ne mai gândim la ceva, pentru că a rămas nebătut un record mondial", a spus Bodnar.
Colega sa din barca de dublu vâsle, Simona Radiş, a afirmat că aurul de la CE de la Bled a fost unul foarte muncit.
"Cursa noastră a fost una cu surprize şi emoţii pentru toată lumea care a privit-o. Însă trebuia puţin suspans ca să vedeţi cum se trăieşte acolo. Lăsând gluma la o parte, cursa a fost una foarte bună pentru noi, pentru că am fost la 3 secunde de recordul mondial. Avem potenţial mare şi se va vedea acest lucru la Campionatele Mondiale. Deşi am câştigat la distanţă mică acum, această medalie a fost cea mai trudită şi muncită, de aceea ţin foarte mult la ea. S-a văzut în cursă că acesta a fost cel mai greu rezultat de obţinut. A fost o bătaie acerbă şi am câştigat pe final. Acum ne dorim să recucerim titlul olimpic, să ne demonstrăm nouă şi celorlalţi că locul nostru este în vârf", a explicat Radiş.
Medaliată cu aur la schif simplu categorie uşoară, Ionela Cozmiuc, a anunţat că Gianina Beleagă, fosta sa colegă din barca de dublu vâsle feminin - categorie uşoară, va reveni după retragerea de anul trecut. "Într-adevăr, Gianina Beleagă revine în canotaj. Însă ca să fim din nou colege de barcă ea trebuie să reintre în formă. Eu bineînţeles că îi voi fi alături", a spus Ionela Cozmiuc.
Magdalena Rusu, dublă campioană europeană la Bled, a afirmat că celelate federaţii au nevoie de preşedinţi precum Elisabeta Lipă pentru a obţine performanţe la competiţiile internaţionale.
"Mulţumim doamnei Elisabeta Lipă care face tot posibilul pentru a ne oferi toate condiţiile. Sportul nostru are atâta valoare datorită faptului că dânsa se află la conducere. Dacă celelalte sporturi nu au valoarea asta atunci ar trebui să îşi schimbe preşedinţii de federaţie", a spus Rusu.
România a încheiat Campionatele Europene de la Bled (Slovenia) cu cinci medalii de aur şi una de argint.
Medaliile de aur au fost obţinute la patru rame feminin (Mădălina Bereş, Maria Tivodariu, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş), schif simplu categorie uşoară (Ionela Cozmiuc), dublu rame feminin (Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel), dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş) şi 8+1 feminin (Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Tivodariu, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria-Ştefania Petreanu), în timp ce argintul a fost câştigat la 8+1 masculin (Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Florin Arteni, Mugurel Vasile Semciuc, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci, Adrian Munteanu).
România, care a aliniat 11 echipaje la Europenele din Slovenia, s-a clasat pe locul secund în clasamentul pe medalii, după Marea Britanie (5-3-2). Olanda a ocupat locul al treilea (2-5-4).
AGERPRES (A, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |