Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Federaţiei Române de Polo (FRP), Alexandru Matei, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că a discutat în urmă cu câteva zile cu preşedintele CS Rapid Bucureşti, Bogdan Vasiliu, care i-a confirmat că există intenţia de a desfiinţa echipa masculină de polo pe apă a clubului.

"Sunt absolut şocat de această veste. Zvonurile au început acum câteva zile. Am avut o discuţie cu preşedintele CS Rapid, Bogdan Vasiliu, care mi-a confirmat că se intenţionează desfiinţarea secţiei de polo masculin. Mai departe... de ce, care sunt motivele, nu ştiu... nu am intrat în detalii pentru că e problema lor. Eu i-am spus şi lui personal că noi, ca federaţie, suntem alături de ei şi suntem gata să face orice demers au nevoie ca să continue. Eu în ultimul an ca jucător am evoluat la Rapid, în sezonul 2020-2021... atunci Rapid a intrat în semifinalele Campionatului Naţional după ani de zile. Dar nu contează că am jucat la Rapid, e o mare dezamăgire oricum să se desfiinţeze echipa", a afirmat Matei.

Preşedintele a menţionat că desfiinţarea echipei masculine a CS Rapid reprezintă o mare pierdere pentru poloul românesc.

"Noi, ca federaţie, încercăm să mărim numărul echipelor din Campionatul Naţional, şi chiar e posibil să vină două echipe din sezonul 2022-2023, Arad şi Târgu Mureş. Sunt discuţii avansate cu aceste două cluburi... iar acum aflăm că Rapid, care e unul dintre cluburile emblematice ale sportului românesc, închide secţia de polo masculin, unde chiar a făcut performanţe de-a lungul timpului. Este inexplicabil, e o pierdere foarte mare pentru poloul românesc. E foarte uşor să desfiinţezi, dar mult, mult mai greu să înfiinţezi", a menţionat oficialul FRP.

"Ca să nu mai spun că Rapid are bazin propriu. Bazin care a fost refăcut după 30 de ani cred... pentru că el a fost funcţional până în anii '90, după care a fost în paragină. Iar acum s-a refăcut... adică ai bazin la tine în curte şi ce faci, desfiinţezi echipa masculină de polo? Hai că ţii echipa feminină, dar aia e mult mai mică... în sensul că la noi campionatul naţional de fete are doar 4 echipe", a adăugat el.

Alexandru Matei a precizat că Federaţia Română de Polo îl va contacta pe vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, pentru a găsi o soluţie în ceea ce priveşte echipa masculină de polo a CS Rapid.

"Noi o să încercăm să găsim soluţii. Chiar o să facem apel ca federaţie şi la domnul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, în subordinea Clubului Sportiv Rapid. O să-l întrebăm dacă e OK o asemenea decizie, dacă are cunoştinţă de lucrul ăsta, pentru că până la urmă el este şeful acolo. O să-l rugăm să vadă ce se întâmplă la CS Rapid, să rezolve situaţia... mai ales acum în preajma centenarului clubului. Adică tu ca şi club faci 100 de ani şi ar trebui măcar să-ţi menţii secţiile de tradiţie, nu să le desfiinţezi. Iar Rapid are echipă de polo din anii '40-'50, a fost tot timpul în campionat. OK, că vrei să înfiinţezi alte secţii, iarăşi astea sunt nişte zvonuri. Frumos ar fi să faci secţiile alea, dar să îţi şi păstrezi sporturile de tradiţie", a mai spus Matei.

Contactat telefonic de AGERPRES, preşedintele CS Rapid, Bogdan Vasiliu, a refuzat să confirme desfiinţarea echipei masculine de polo. "Vă rog să trimiteţi o adresă scrisă pe e-mail şi vă vom răspunde", a spus Vasiliu.

Echipa de polo CS Rapid, antrenată de Silviu Ceobanu, a încheiat ediţia 2021-2022 a Campionatului Naţional de polo masculin pe locul 4.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)  

 

Citeşte şi:

 

* CS Rapid: Echipa masculină de polo nu s-a desfiinţat; se desfăşoară o analiză a secţiilor sportive

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – mar[email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.