Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul fotbalist Andrei Cristea, care a îmbrăcat în cariera sa tricoul formaţiei Dinamo, a declarat, duminică seara, că nu se gândea vreodată că gruparea alb-roşie va retrograda în Liga a II-a, însă consideră că acesta poate fi un moment zero.

"Chiar dacă am mai jucat la echipe mari ale fotbalului românesc, nu credeam că una dintre ele va ajunge să retrogradeze. Nu mă gândeam vreodată că Dinamo va retrograda. Dar poate acesta e un moment zero pentru Dinamo şi cei care conduc vor lua deciziile corecte. Dacă se desfiinţează? Nu, nu ştiu, ce înseamnă administrativ mă depăşeşte", a afirmat Cristea.

"Atitudinea jucătorilor de la Dinamo a fost una bună azi (n.r. - în returul barajului cu Universitatea Cluj). Dar atât au putut, ăsta e nivelul la care sunt. Poate unii nu au ajuns să înţeleagă ce înseamnă Dinamo. Nu putem vorbi de 2-3 jucători... aici este un grup, s-au făcut greşeli, au fost 60 de jucători în 2 ani, conducători, au fost multe lucruri. Sunt multe întrebări care se pun acum, dar e tardiv. Dinamo a retrogradat şi rămâne de văzut ce va fi pe viitor. Eu am venit la meci în calitate de fost jucător şi îmi pare rău să văd un club atât de mare că retrogradează", a adăugat Andrei Cristea, fost golgheter cu Dinamo în sezonul 2009-2010.

Dinamo Bucureşti a retrogradat pentru prima oară în istoria sa din Liga I de fotbal, după ce a terminat la egalitate cu Universitatea Cluj, 1-1 (1-1), duminică seara, pe teren propriu, în manşa a doua a barajului pentru menţinere/promovare.

Dinamo, care a evoluat neîntrerupt în primul eşalon din 1948, fusese învinsă în tur de Universitatea cu 2-0. Formaţia alb-roşie, care a încheiat pe locul 8 în play-out, este al doilea cel mai titrat club din Liga I, cu 18 titluri şi 13 Cupe ale României.
AGERPRES (V, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Andreea Preda)

 

Citeşte şi:

 

Fotbal: Dragoş Tescan ('U' Cluj) - Îmi pare rău de suporterii lui Dinamo

 

Fotbal: Andrei Cristea - Nu mă gândeam vreodată că Dinamo va retrograda, dar poate acesta e un moment zero

 

Fotbal: Ionel Dănciulescu, despre retrogradarea echipei Dinamo - Nici nu conştientizez duritatea acestei lovituri

 

Fotbal: Zăvăleanu (Dinamo) - În Liga I sau a II-a, fără finanţare, echipa nu poate ieşi din insolvenţă

 

Fotbal: Dusan Uhrin Jr, după retrogradarea cu Dinamo - Sunt foarte trist şi dezamăgit, e o situaţie incredibilă

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.