Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat, miercuri, în cadrul unei festivităţi organizate cu ocazia împlinirii a 74 de ani de existenţă de către CS Dinamo, că în curând vor începe lucrările de reconstrucţie ale noului stadion din Şoseaua Ştefan cel Mare, care va avea aproximativ 25.000 de locuri.

 


El a înmânat documentaţia necesară ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila Cseke, care ar urma să înceapă lucrările de reconstrucţie prin Compania Naţională de Investiţii.

"Astăzi scriem istorie pentru clubul Dinamo, mă bucur că alături de noi se află ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, partenerul nostru în acest proiect. Îi voi înmâna oficial hotărârea Clubului Sportiv Dinamo prin care se iniţiază construirea arenei multifuncţionale a Clubului Sportiv Dinamo. Punem altfel piatra de temelie a unui proiect major. Performanţa se făcea cu investiţii, sportul românesc are nevoie de investiţii consistente. iar faptul că în curând stadionul va fi preluat de Compania Naţională de Investiţii este un pas în susţinerea performanţei, dar şi mărturia că atunci când există bune intenţii şi voinţă lucrurile pot fi puse în mişcare. Avem o mare responsabilitate faţă de generaţiile viitoare şi anume să oferim tinerilor sportivi posibilitatea să se afirme în condiţii optime. Cred cu toată tăria că noua generaţie are capacitatea de a consolida valorile naţionale, inclusiv tradiţia sportivă. În egală măsură suntem datori să le insuflăm tinerelor generaţii valori solide care stau la baza succesului, muncă susţinută, seriozitate, ambiţie şi, îndrăznesc să spun, patriotism. Domnule Cseke, mingea este în terenul dumneavoastră şi noi aşteptăm din acest moment inaugurarea noului stadion Dinamo. Vă invit să vă înmânez dosarul", a afirmat Lucian Bode.

El a exclus posibilitatea tergiversării începerii lucrărilor, precizând că nu mai există probleme de ordin juridic: "A picat proiectul la un moment dat pentru că se dorea pe alt a amplasament, a picat pentru că era un dosar penal deschis la DNA, a picat pentru că era un proces în instanţă, dar acum toate aceste lucruri nu mai există. Pe lângă decizie, eu am predat şi tema de proiectare, am predat şi certificatul de urbanism, toate documentele necesare, pentru ca Ministerul Dezvoltării prin Compania Naţională de Investiţii să demareze procedura de demolare şi de construcţie. Noi estimăm că în 2024 noul stadion cu capacitatea de aproximativ 25.000 de locuri să fie gata. Aceasta este dorinţa constructorului".

 

 

Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a declarat că pentru CNI va fi o prioritate reconstrucţia stadionului Dinamo.

"Este o onoare pentru mine să fim împreună astăzi, e un moment important pentru dumneavoastră şi pentru întreaga ţară. Sunt două stări care mă încearcă, responsabilitate şi eficienţă. Înţelegem nevoia şi obligaţia de a da Clubului Sportiv Dinamo un stadion modern, de secolul 21. Statul român, prin Ministerul Dezvoltării, care este principalul constructor, a reuşit în ultimii ani să ofere o infrastructură sportivă în această ţară, care astăzi continuă cu stadionul Dinamo. După Târgu Jiu şi Craiova, anul trecut am predat stadionul Arcul de Triumf şi Steaua, anul acesta am predat stadionul Rapid. Fiţi siguri că stadionul Dinamo se face din acest moment, se construieşte, şi va fi o prioritate a Ministerului Dezvoltării care are un mandat ferm pentru acest lucru iar Guvernul va susţine din punct de vedere financiar această investiţie", a declarat Cseke.

Preşedintele CS Dinamo, Ionuţ Popa, a afirmat că stadionul va fi prevăzut cu 10 săli sportive, dintre care două multifuncţionale.

 

 

"Noi am prins aici 10 săli, dintre care două sunt multifuncţionale pentru jocurile sportive, handbal, volei, baschet, respectiv pentru sporturile individuale, dar pot fi utile mai multor discipline. Sunt săli distincte pentru fiecare disciplină în parte. Am luat această decizie pentru eficientizarea spaţiului, să ne adaptăm tendinţelor europene să prindem sub stadionul aceste beneficii. Noi am folosit deplasările din Champions League de la handbal ca un reper pentru a vizita stadioane. Am fost la Barcelona, la Porto, la Paris şi am văzut modul în care ei sunt organizaţi, numărul de angajaţi pe care îi au, costurile pe care le au cu arenele şi am reuşit să ne facem o idee din punct de vedere al raportului calitate preţ şi eficienţă. După depunerea documentelor toate aspectele legate de proiectare ţin de Compania Naţională de Investiţii. Bineînţeles, cu acordul nostru. Noi am spus cum ce ne-am dori, am spus exact ce să cuprindă stadionul. Vom avea şi un heliport. Împreună cu domnul Arafat avem o adresă înaintată prin care am solicitat un heliport, astfel încât elicopterele SMURD să nu mai aterizeze pe velodrom, ci pe stadion şi să ajungă direct la spital", a spus Popa.

Stadionul Dinamo a fost exclus de pe lista celor patru stadioane care trebuiau reconstruite în Capitală în vederea organizării de către România a patru partide la Campionatul European de fotbal din 2020 (desfăşurat în 2021), din cauza unor litigii juridice cu o societate a fostului acţionar al FC Dinamo, Nicolae Badea.

În cursul anului 2020 se luase decizia ca amplasamentul noului stadion Dinamo să fie pe actualul velodrom, aflat în spatele complexului sportiv din Şoseaua Ştefan cel Mare. AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

 

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

 

Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO

 

Citeşte şi:

 

VIDEO CS Dinamo a aniversat 74 de ani de existenţă pe stadion; Ivan Patzaichin a fost omagiat în prezenţa fiicei sale

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.