Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Naţionala masculină de handbal a României a debutat cu o victorie în Grupa a 3-a din prima fază a preliminariilor Campionatului Mondial din 2023, 33-30 (18-18) cu Israelul, vineri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'' din Cluj-Napoca.

Tricolorii şi-au asigurat practic calificarea în faza următoare, având în vedere că merg mai departe primele două din cele trei participante la turneul de la Cluj-Napoca.

România a obţinut o victorie muncită, după un meci foarte echilibrat, în care jucătorii antrenaţi de Xavi Pascual au ratat ocazii incredibile, au primit goluri foarte uşoare, unele chiar în superioritate, dar au şi profitat de alte momente de superioritate, marcând cu ambii portari, care au avut evoluţii apreciate.

Debutul a fost cu stângul, oaspeţii conducând cu 2-0. România a preluat controlul şi a marcat de patru ori la rând, iar apoi a condus şi la trei goluri, 6-3, 7-4 şi 8-5. La 10-8, oaspeţii, conduşi de agilul Lumbroso, au punctat de trei ori (10-11), iar apoi chiar au avut avantaj de două goluri (11-13), dar la pauză scorul a fost egal, 18-18.

România a făcut o repriză secundă mai bună, fiind condusă doar de două ori, cu 19-18 şi 21-20. În min. 43, echipa noastră se desprinsese la trei goluri, 26-23, iar în min. 49 a avut în premieră un avans de patru goluri, 28-24. Tricolorii nu au ştiut să gestioneze acest avantaj, iar descalificarea lui Adir Cohen, la 28-25, a părut să-i demobilizeze, astfel că au pierdut două mingi şi au încasat două goluri pe contraatac, doar intervenţia lui Ionuţ Iancu (a apărat o aruncare de la 7 metri) împiedicând Israelul să egaleze la 28 (min. 52).

Jucătorii noştri au tratat finalul cu mai multă atenţie şi au reuşit să se menţină la conducere, câştigând cu 33-30.

Cel mai bun marcator al echipei României a fost Demis Grigoraş, cu 8 goluri, Alexandru Şimicu a înscris 5, Roland Thalmaier 6, Andrei Buzle 3, Gabriel Dumitriu 2, Adrian Rotaru 2, Gabriel Cumpănici 1, Cristian Ghiţă 1, Ionuţ Iancu (portar) 1, Ionuţ Nistor 1), Dan Vasile (portar) 1, Călin Căbuţ 1.

Iancu a apărat 8 şuturi, iar Dan Vasile a parat 6.

Pentru israelieni au înscris Yoav Lumbroso 9 goluri, Daniel Sarfati 5, Yonatan Dayan 2, Daniel Mosindi 2, Or Refael Levi 2, Amit Yehiel Stelman 5, Daniel Shkalim 2, Lior Gurman 2. Portarul Oz Izhak a apărat 6 aruncări.

Meciul a fost arbitrat de portughezii Ivan Cacador şi Eurico Nicolau, iar delegaţi EHF au fost grecul Stepan Partemian (joc) şi croatul Vladimir Sokol (arbitri).

La turneul trebuia să participe şi selecţionata Ciprului, dar aceasta a declarat forfait din cauza infectărilor cu Covid-19.

Sâmbătă va avea loc meciul Israel - Rep. Moldova (15:00), iar duminică se va juca partida România - Rep. Moldova (18:05). Primele două clasate se califică în faza următoare a preliminariilor.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.