Jucătoarea estoniană de tenis Anett Kontaveit, câştigătoarea turneului Transylvania Open, a declarat, duminică, la ceremonia de premiere, că a fost o onoare să joace în finală împotriva Simonei Halep, pe care o consideră un model de urmat.
"Am rămas fără cuvinte, a fost o săptămână incredibilă pentru mine. O felicit pe Simona, eşti un model, te-am admirat atât de mulţi ani. M-ai învins de atât de multe ori, a fost o onoare să împart terenul cu tine azi. M-am bucurat că am putut juca aici, dar din păcate nu am apucat să văd prea mult din Cluj. Sper să mă întorc şi să văd mai mult la anul", a spus Kontaveit la postul DigiSport 2.
"M-am simţit binevenită aici, a fost o săptămână excelentă, mulţumesc mult pentru că aţi organizat turneul. Eu am avut câteva luni incredibile, nu ştiu cum s-a întâmplat, dar îi mulţumesc antrenorului meu", a adăugat Anett Kontaveit.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, principala favorită, a fost învinsă de estoniana Anett Kontaveit cu 6-2, 6-3, duminică, în finala turneului Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca şi dotat cu premii totale de 235.238 de dolari.
Kontaveit (25 ani, 14 WTA), a doua favorită a turneului, a obţinut victoria după o oră şi 10 minute, iar acest succes i-a asigurat calificarea la Turneul Campioanelor.
Pentru Simona Halep (30 ani, 18 WTA) a a fost prima sa finală din acest an şi a 40-a din carieră la simplu, 22 câştigate şi 18 pierdute.
Halep a primit un cec de 16.398 de dolari şi 180 de puncte WTA, în timp ce Kontaveit s-a ales cu 29.200 de dolari şi 280 de puncte WTA.
AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Tenis: Irina Bara şi Ekaterine Gorgodze au câştigat titlul la dublu la Transylvania Open
Tenis: Halep - Îmi pare rău că nu am câştigat, dar Anett Kontaveit a fost prea bună astăzi
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.