Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Simona Halep s-a calificat cu uşurinţă în semifinalele turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250), care are loc în BT Arena din Cluj-Napoca şi e dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, după ce a învins-o, vineri seara, pe Jaqueline Cristian cu 6-1, 6-1.

Halep (30 ani, 18 WTA) a încheiat în 67 de minute duelul cu tânăra sa conaţională (23 ani, 105 WTA), dominând jocul cu autoritate.

 

 

Halep va juca a doua sa semifinală din acest an, după cea de la Stuttgart.

 


 

Meciul cu Cristian a avut multe momente frumoase, dar Jaqueline Cristian, o revelaţie la Transylvania Open, după victoriile reuşite contra unor adversare mai bine cotate (slovena Kaja Juvan, australianca Ajla Tomljanovic), a comis prea multe greşeli din dorinţa de a se impune în faţa fostului mondial.

 

 

Dacă raportul mingilor direct câştigătoarea a fost echilibrat, 7 Halep şi 8 Cristian, la capitolul erori neforţate Simona a totalizat 14, iar Jaqueline 46.

 


 

Diferenţe mari au existat şi la procentajele de serviciu, evident, în favoarea fostului lider mondial.

 

 

Halep, care a obţinut a doua sa victorie la Cluj-Napoca în faţa unei românce, după 6-1, 6-2 cu Gabriela Ruse, în primul tur, va juca în penultimul act cu învingătoarea dintre britanica Emma Răducanu, campioana de la US Open, şi ucraineanca Marta Kostiuk.

 

 

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 10.100 dolari şi 110 puncte, iar Jaqueline Cristian s-a ales cu 5.800 de dolari şi 60 de puncte WTA.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

 

Foto: (c)  GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

 

Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO

 

Citeşte şi:

 

Tenis: Simona Halep - Este o bucurie să pot juca în semifinale la Cluj

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.