COD GALBEN: 28-09-2021 Intre 06:55 si 08:00 se va semnala averse ce vor acumula peste 20...25 l/mp, descărcări electrice in Județul Caraş-Severin;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Finanţatorul echipei de fotbal FC Botoşani, Valeriu Iftime, a declarat, miercuri, că există mai mulţi jucători de la echipa botoşăneană care nu îşi doresc să joacă la FCSB.

El a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, că jucătorii sunt "sensibili" şi nu acceptă să fie "urechiaţi" de patronul vicecampioanei, Gigi Becali.

"Sunt foarte mulţi jucători care nu ar vrea să meargă la FCSB tocmai din cauza tipului de atmosferă creată în jurul FCSB, că patronul îi mai urecheşte din când în când. Nu ştiu dacă e rău sau bine, dar ei sunt sensibili aici", a spus Iftime.

Referindu-se la refuzul lui Hervin Ongenda de a pleca la FCSB, Iftime a subliniat că acesta nu îşi doreşte să joace la niciun alt club din România.

"El nu a plecat că se temea de patron sau de vorbele patronului. El nu a plecat pentru că el nu semnează astăzi în România niciodată, la niciun club. Şi nu cred că este astăzi o ofertă din România care să îi placă lui Hervin (n.r. Hervin Ongenda). El vrea să plece în afara ţării, soţia vrea să plece de aici şi nu va pleca într-o ţară din asta tot din zona Estului. Va pleca într-o ţară care are un nivel, cum e zona Golfului sau într-o ţară din asta. El, dacă joacă aşa, joacă şi în Spania, joacă în Franţa, dar trebuie să joace. Şi ăsta e încă un nivel mic. El trebuie să fie geniu în România, să fie cel mai bun şi apoi are loc în Franţa, în liga 1, dar şi acolo pe bani puţini", a adăugat Valeriu Iftime.

Finanţatorul echipei FC Botoşani este de părere că Ongenda "este mai bun decât Budescu să joace în zona Golfului", spunând despre mijlocaşul francez că "este un jucător spectacol, un jucător care trebuie să ia 50.000 de euro pe lună, fără să facă efort". AGERPRES/ (A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.