Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, marţi, la Aeroportul Henri Coandă, că nu intenţionează să se tempereze din punct de vedere profesional şi că îşi doreşte să mai joace la cel mai înalt nivel câţiva ani.

"Este un an bun, cu evenimente plăcute, faptul că mi-am revenit, deşi nu prea credeam că o să mai joc anul acesta, este un semn bun, un lucru pozitiv. Faptul că pot să joc încă la un nivel foarte ridicat este un lucru pozitiv. Sunt fericită, sunt liniştită şi mă bucur de tenis. Tot ce vine de acum încolo este un bonus. Nu vreau să mă temperez din punct de vedere profesional, îmi doresc să mai joc încă câţiva ani la cel mai înalt nivel", a declarat Halep, la sosirea din SUA, unde a participat la US Open.

Ea a precizat că se simte bine din punct de vedere fizic şi că a depăşit problemele medicale pe care le-a avut: "Fizic sunt bine, nu mai am nicio accidentare, am avut la Cincinnati o mică ruptură la muşchi la picior, dar nu a fost foarte gravă şi după câteva zile de pauză am putut să joc bandajată. Abia am ajuns, sunt foarte obosită după drumul acesta, voi avea câteva zile de pauză şi voi continua antrenamentele. Am zis că o voi lăsa mai moale în sensul că nu vreau să forţez acum după ce mi-am revenit, pentru că a fost o perioadă lungă în care nu am jucat şi corpul trebuie să se adapteze încet. Am vorbit cu domnul Ţiriac şi ce spune dânsul despre şase luni de pauză este pauză activă, adică să mă antrenez mult şi să şi joc meciuri, aşa că voi încerca să joc cât se poate de mult anul acesta ce a rămas şi să mă pregătesc mai mult decât înainte pentru că şi vârsta şi faptul că m-am accidentat trebuie mai multă atenţie. A fost greu să joc pe hard şi la cel mai înalt nivel în tenis, am avut meciuri foarte grele, le-am simţit de la început, de la turneul din Canada dar sunt aici şi trebuie să fac faţă".

Referitor la decesele lui Ivan Patzaichin şi Ion Caramitru, Halep a spus că se simte onorată că a avut ocazia să-i cunoască personal.

"Am avut onoarea să îi cunosc personal pe Ivan Patzaichin şi pe Ion Caramitru. Mi-a părut foarte rău, am aflat chiar înainte să intru pe teren. Ce să spun, Dumnezeu să îi odihnească, am pierdut doi oameni valoroşi, un actor fabulos şi un sportiv care o să fie idol şi de acum încolo. Îmi pare enorm de rău, asta este viaţa, e mai grea decât credem noi. Dumnezeu să îi ierte şi să se odihnească în pace", a mai spus Simona Halep.

Simona Halep a participat săptămâna trecută la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului. Ea a fost învinsă duminică de Elina Svitolina, cu 6-3, 6-3, la New York, în optimile de finală ale turneului. AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.