Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste 100 de persoane au participat, marţi, în curtea Complexului Sportiv Dinamo, la slujba religioasă de înmormântare a fostului campion olimpic Ivan Patzaichin, decedat duminică, la vârsta de 71 de ani.

Slujba, oficiată de 2 preoţi, a avut loc în prezenţa familiei şi apropiaţilor, în interiorul Muzeului Clubului Sportiv Dinamo din cadrul complexului sportiv.

La finalul slujbei religioase, fiica marelui campion, Ivona, a ţinut un scurt discurs: "S-au scris lucruri infinit de multe şi frumoase. În aceste zile am realizat că tata a fost iubit de toţi oamenii de pe pământ. Pentru pentru mine, pentru mulţi, tata a fost 'Ivan inimă de aur'. De multe ori îl necăjeam şi îi spuneam că este prea bun.(...) Nu îi plăcea să vadă pe nimeni trist şi nu voia să dezamăgească pe cineva, a iubit oamenii, a iubit prietenii, a iubit sportul, a iubit teatrul, a iubit muzica, a iubit natura, animalele iar pe mine şi pe mama ne-a adorat. Viaţa lui a fost una frumoasă, chiar dacă nu a fost întotdeauna una uşoară. Tata a iubit viaţa şi viaţa l-a iubit. Odihneşte-te în pace!"

În momentul plecării către Cimitirul Bellu, sicriul a fost întâmpinat cu aplauze de către public.

După slujba religioasă, care a avut loc în Muzeul CS Dinamo, unde a fost depus sicriul începând de luni, Garda de onoare a dat onorul militar împreună cu Muzica militară a Jandarmeriei Române.

Cortegiul funerar a pornit apoi către Cimitirul Bellu, unde va fi dat încă o dată onorul militar, la momentul înhumării. Atunci vor fi executate şi cele trei salve de către Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazul" al MApN.

Fostul campion olimpic Ivan Patzaichin, decedat duminică la vârsta de 71 de ani, fusese decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler şi deţinea gradul de General de brigadă în retragere al Ministerului Afacerilor Interne.

Multiplul campion olimpic şi mondial la canoe Ivan Patzaichin a decedat, duminică, la vârsta de 71 de ani.

Născut pe 26 noiembrie 1949, la Mila 23, în Delta Dunării, Patzaichin a cucerit patru medalii de aur la Jocurile Olimpice, la Canoe-1 pe 1.000 m în 1972 (Munchen) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1968 (Ciudad de Mexico), 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles), precum şi trei de argint, la Canoe-2 pe 500 m în 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1972 (Munchen).

De asemenea, are în palmares 22 de medalii la Campionatele Mondiale (9 de aur).

Juan Antonio Samaranch, preşedintele CIO, i-a conferit Ordinul Olimpic Colanul de Platină, fiind singurul sportiv român deţinător al acestui ordin, iar în anul 2000 a fost distins cu Ordinul naţional 'Serviciul Credincios' în grad de ofiţer.

În aprilie 2019, Ivan Patzaichin a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

La 26 noiembrie 2019, când a împlinit 70 de ani, a primit din partea Preşedinţiei României Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Cavaler. AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

Citiţi şi:

 

Kaiac-canoe: Multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin a decedat la vârsta de 71 de ani 

 

Kaiac-canoe: Bîrlădeanu (FRKC) - Ivan Patzaichin a fost cel mai mare canoist de pe planetă al tuturor timpurilor  

 

Kaiac-canoe: Alin Petrache, după decesul lui Patzaichin - Este un moment greu, România pierde o legendă 

 

Octavian Morariu, despre decesul lui Ivan Patzaichin: O pierdere uriaşă pentru mişcarea olimpică românească 

 

COSR: Mihai Covaliu - Ivan Patzaichin, o poveste fără sfârşit a sportului românesc 

 

Ivan Patzaichin ''a fost un model de bun-simţ, de căldură, de empatie'' (CS Dinamo) 

 

Ivan Patzaichin a contribuit la transformarea localităţii sale natale ''într-o pepinieră de campioni'' (AFP) 

 

Kaiac-canoe: "Ivan Patzaichin a plecat spre o lume mai bună!", a reacţionat FR Atletism 

 

Kaiac-canoe: Ivan Patzaichin a avut mare succes şi ca antrenor, aminteşte DPA 

 

A murit multiplul campion olimpic la canoe Ivan Patzaichin (fişă biografică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.