Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a afirmat, marţi, la sosirea în ţară de la Jocurile Olimpice că sportivii români, prin cele patru medalii cucerite, au reuşit să stopeze declinul evident care se înregistra de la o ediţie la alta.
"Haideţi să spunem că am reuşit să oprim acest declin. Eu mă gândesc că dacă nu făceam ceea ce am făcut până acum, unde am fi fost la Tokyo. În afară de canotaj, care a reuşit să îşi îndeplinească obiectivul şi să îl depăşească, doar scrima a reuşit să mai aducă o medalie. Deşi celelalte federaţii sportive şi-au fixat obiective foarte foarte clare şi din păcate nu au reuşit să şi le îndeplinească. Au timp o lună de zile să facă această evaluare şi această analiză foarte serioasă", a declarat Covaliu la Aeroportul Henri Coandă.
Întrebat dacă la următoare ediţie a Jocurilor Olimpice România va reuşi să cucerească mai multe medalii, Covaliu a afirmat: "Eu spun că dacă am reuşit să stabilizăm puţin situaţia... Am avut un lot foarte tânăr, sportivi cu primă participare la Jocurile Olimpice. Sunt peste 800 de sportivi tineri care sunt în evidenţa noastră, sunt în finanţare, aşa că dintr-un anumit punct de vedere lucrurile sunt clare. Rămâne să vedem ce este de făcut pentru a reuşi să câştigăm mai multe medalii la Paris".
Oficialul COSR a precizat că federaţiile sportive vor avea timp la dispoziţie până pe 15 septembrie să prezinte o analiză a prezentării sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Aşa cum am declarat când am plecat, am făcut-o cu mari speranţe, cu lucruri bune în minte. Am găsit acolo o competiţie extrem de puternică, aşa cum de altfel e şi normal să fie această ediţie a Jocurilor Olimpice. Ne-am propus undeva la 8 medalii, Comisia tehnică a avut dreptate, însă. A estimat un număr de 4-6 medalii şi a fost în partea de jos a estimării. Încă am în cap ultima tuşă a Anei Maria Popescu, ultima sută de metri a băieţilor de la canotaj, Cozmiuc şi Tudose. Au fost momente bune, au fost şi momente mai puţin bune. Per total, suntem mulţumiţi de cei care şi-au îndeplinit obiectivul, pe de altă parte sunt federaţii sportive care nu şi-au îndeplinit obiectivul şi, mai mult decât atât, nu au reuşit să conteze în lupta pentru medalii", a completat Covaliu.
El a anunţat că în cazul federaţiilor care nu şi-au îndeplinit obiectivele se vor lua unele măsuri care vor fi resimţite: "Tocmai de aceea am spus că va fi o perioadă până în 15 septembrie, când se va face o analiză. Şi bineînţeles că vor fi şi lucruri mai puţin plăcute pe care cei care nu şi-au îndeplinit obiectivele le vor resimţi.
Până pe 15 septembrie federaţiile naţionale trebuie să prezinte un raport asupra Jocurilor Olimpice. Vom face şi noi o evaluare şi apoi vom face o conferinţă de presă în care vă vom informa despre măsurile care se impun şi despre felul în care vom merge mai departe. Urmează Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, în luna februarie, şi bineînţeles Jocurile Olimpice de la Paris. Evaluarea va fi făcută din toate punctele de vedere, vom face această analiză foarte clară la subiect şi vom veni şi vom prezenta concluziile".
Întrebat cum au reuşit ţări precum Kosovo să se claseze pe un loc mai bun în clasamentul medaliilor decât România la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Covaliu a spus: "Aici vorbim despre clasamentul pe medalii şi medaliile de aur sunt cele care contează. Acolo sunt de obicei ţările puternice, se dă această luptă între China şi Statele Unite. Sigur că sunt ţări care şi-au depăşit cu mult obiectivele propuse cum sunt Kosovo şi San Marino, sunt şi alte ţări care au reuşit să facă o figură frumoasă şi altele care nu au reuşit să ajungă acolo unde şi-au propus. Spre exemplu Spania. În continuare trebuie să vedem ce avem de făcut pentru că la următoarele competiţii nu putem sta pe loc".
România s-a clasat pe locul 46 în clasamentul medaliilor obţinute la Jocurile Olimpice. La Tokyo, România a avut un bilanţ de patru medalii, una de aur, la dublu vâsle feminin (Nicoleta Ancuţa Bodnar, Simona Geanina Radiş), şi trei medalii de argint, la spadă feminin (Ana-Maria Popescu), dublu rame masculin (Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă) şi patru rame fără cârmaci masculin (Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari).
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, imagine: Cătălin Soci, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
** Citeşte şi:
JO 2020/ Covaliu, despre dublarea premiilor pentru medaliaţi: Ar fi bine dacă s-ar întâmpla aşa
VIDEO Covaliu: Oamenii de fotbal din România nu au înţeles importanţa Jocurilor Olimpice
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |