Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Antrenorul echipei de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Leo Grozavu, a declarat, joi, după ce echipa sa a fost eliminată din Europa Conference League, că este mândru de felul în care au evoluat jucătorii săi în partida cu Spartak Trnava, câştigată de slovaci cu 4-3 la loviturile de departajare.

"A fost o partidă intensă. Vreau să îmi felicit jucătorii pentru efortul depus în teren, pentru încercările pe care le-au făcut să învingă un adversar care din punct de vedere fizic ştiam că este în momentul de faţă peste noi, cu jucători atletici, înalţi, cu un fotbal eficient, direct, pe poartă. În prima repriză am suferit din cauza asta, în a doua am reuşit să reglăm lucrurile şi am ajuns mai insistent la poarta adversă. Am luat un gol la o fază total nemeritată. Ăsta este fotbalul, nu avem ce face, am depus mult efort, am jucat 120 de minute. Sunt mulţumit de felul în care s-au luptat toţi băieţii, nu am ce să le reproşez, la penalty este vorba de inspiraţie, nouă ne-a lipsit astăzi. Se vede că nu avem experienţa Europei şi asta a fost istoria acestui joc. Chiar dacă ieşim, suntem cu capul sus şi le-am transmis şi băieţilor că nu au de ce să fie supăraţi, pentru că eu sunt mândru de felul în care s-au luptat astăzi", a declarat Grozavu.

Tehnicianul a reclamat absenţa unor jucători de bază ai echipei sale în prezenţa cărora "altfel s-ar fi scris istoria jocului".

"Atât s-a putut în seara asta. Eu cred că e destul de dificil momentul de faţă să jucăm cu 15-16 jucători. Dacă aveam şi noi patru sau cinci jucători care pot fi oricând titulari, altfel s-ar fi scris istoria jocului. Am jucat la trei zile distanţă, am consumat multă energie, nu vom avea o partidă uşoară nici la Mioveni, dar sunt încrezător că ne vor reface până la momentul jocului. Campionatul este lung, avem timp să reglăm lucrurile, dar partida este foarte apropiată şi trebuie să o tratăm foarte atent", a mai spus Grozavu.

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a fost eliminată din Europa Conference League la fotbal, după ce a fost învinsă de Spartak Trnava cu scorul de 4-3 la loviturile de departajare, joi seara, pe Stadionul Municipal din Sfântu Gheorghe, într-un meci în care scorul a fost egal, 1-1 (1-0, 1-1), după prelungiri, în manşa secundă a turului al doilea preliminar. În prima manşă scorul fusese 0-0.
AGERPRES (V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

Fotbal: Grozavu, după eliminarea din Conference League - Sunt mândru de felul în care au luptat băieţii

 

Fotbal: Universitatea Craiova, eliminată din Europa Conference League, după 0-0 cu KF Laci

 

Fotbal: Reghecampf (U Craiova) - Toţi suntem dezamăgiţi, dar aici am ajuns, acesta e nivelul

 

Fotbal: Hajduk Split, Austria Viena, AEK Atena, eliminate din Europa Conference League

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.