COD GALBEN: 26-07-2021 ora 10 Intre 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate se va semnala 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jandarmeria Capitalei asigură, joi seară, măsurile de ordine şi siguranţă publică la partida de fotbal dintre echipele FCSB şi FC Shakhter Karagandy, din cadrul turului 2 preliminar al UEFA Europa Conference League, care va avea loc, începând cu ora 21,30, pe Arena Naţională.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pentru desfăşurarea în condiţii de ordine şi siguranţă publică a acestui eveniment sportiv, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la şi de la stadion, precum şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei.

Suporterii au acces pe stadion începând cu ora 19,00, pe baza biletelor puse la dispoziţie de organizator şi a documentelor de acces care confirmă respectarea regulilor sanitare şi epidemiologice. Doar unul dintre aceste elemente nu este suficient. De asemenea, este obligatorie prezentarea, alături de documentele medicale, a unui document de identitate.

Au acces pe stadion următoarele categorii:

* persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
* persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore
* persoanele care certifică faptul că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.

Accesul suporterilor în incinta stadionului se va face doar prin bulevardul Basarabia şi strada Maior Coravu.

Purtarea măştii de protecţie de către spectatori este obligatorie pe toată durata participării la evenimentul sportiv.

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.