COD GALBEN: 04-08-2021 ora 10 Intre 4, 5 august se va semnala disconfort termic ridicat COD GALBEN: 04-08-2021 ora 10 Intre 04 august, ora 12:00 – 05 august, ora 06:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD PORTOCALIU: 04-08-2021 ora 18 Intre 18:50 si 20:15 se va semnala local - averse torențiale ce vor cumula 35...45 l/mp, vijelie, grindină, frecvente descărcări electrice in Județul Iaşi; COD PORTOCALIU: 04-08-2021 ora 18 Intre 18:45 si 19:30 se va semnala vijelie, frecvente descărcări electrice, izolat grindină, averse torențiale ce vor cumula 25...30 l/mp in Județul Constanta; COD PORTOCALIU: 04-08-2021 ora 18 Intre 18:40 si 19:40 se va semnala local - averse torențiale ce vor cumula 35...45 l/mp, vijelie, grindină, frecvente descărcări electrice in Județul Bacău, Județul Neamţ, Județul Iaşi, Județul Vaslui; COD ROSU: 04-08-2021 ora 18 Intre 18:35 si 19:10 se va semnala vijelie cu rafale de peste 90...100 km/h, grindină, descărcări electrice frecvente, averse torențiale ce vor cumula 25...35 l/mp in Județul Bacău, Județul Neamţ; COD ROSU: 04-08-2021 ora 18 Intre 18:30 si 19:10 se va semnala vijelie cu rafale de peste 90...100 km/h, grindină, descărcări electrice frecvente, averse torențiale ce vor cumula 25...35 l/mp. in Județul Iaşi; COD PORTOCALIU: 04-08-2021 ora 18 Intre 18:25 si 19:30 se va semnala averse torențiale ce vor cumula 35...40 l/mp, vijelie, grindină, frecvente descărcări electrice in Județul Bacău; COD PORTOCALIU: 04-08-2021 ora 18 Intre 18:10 si 19:10 se va semnala averse torențiale ce vor cumula 35...40 l/mp, vijelie, grindină, frecvente descărcări electrice in Județul Bacău, Județul Neamţ, Județul Iaşi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Alexandru Ciocan, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că reprezentantul României în proba de mountain bike de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Vlad Dascălu, se poate clasa cu puţin noroc între primii 5-6 ciclişti.

Oficialul nu exclude însă nici o clasare pe podium a lui Dascălu. El a menţionat că nu ar fi o surpriză uriaşă deoarece sportivul român de 23 de ani este unul dintre cei mai buni ciclişti de mountain bike ai momentului.

În acelaşi timp, preşedintele a explicat că pentru Eduard Grosu, care va concura în proba de şosea, va fi extrem de dificil să termine cursa. Traseul de la Tokyo are o diferenţă de nivel de 5.000 de metri, fiind comparabil cu cea mai dură etapă a Turului Franţei. În aceste condiţii, Alexandru Ciocan estimează că doar 30-40 de ciclişti din cei 200 de la start vor trece linia de sosire în proba de şosea.

Alexandru Ciocan a dezvăluit că Federaţia Română de Ciclism nu i-a impus niciun obiectiv ministrului Eduard Novak, cel care va participa la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. Preşedintele speră că Novak va reuşi să câştige o nouă medalie olimpică pentru România, chiar dacă în ultima perioadă, datorită muncii depuse la minister, a avut mai puţin timp la dispoziţie pentru a se pregăti.

AGERPRES: Ce aşteptări aveţi de la aceste Jocuri Olimpice pentru că e clar că va fi o ediţie total atipică?
Alexandru Ciocan: Noi avem doi sportivi calificaţi, pe Vlad Dascălu la mountain bike şi pe Eduard Grosu la şosea. De la Edi Grosu ne aşteptăm să facă parte dintr-o evadare în prima parte a cursei, deşi nu cred că poate termina cursa, pentru că este o cursă care nu i se potriveşte. În sensul în care este o cursă cu o foarte multă urcare. Însă în ceea ce îl priveşte pe Vlad Dascălu, fost campion mondial de mountain bike la tineret, noi credem că se poate clasa între primii 10 şi cu puţin noroc chiar între primii 5-6 la Tokyo.

AGERPRES: Care este forma lor sportivă, vor fi la maximum la ora concursului?
Alexandru Ciocan: Vlad Dascălu a câştigat Cupa Italiei, ceea ce este aproape ca o Cupă Mondială, de asemenea a venit pe locul cinci la penultima Cupă Mondială la care a participat, a devenit campion naţional a patra oară consecutiv acum câteva zile.... Deci este pe o pantă bună de formă. Iar Edi Grosu a avut un rezultat excepţional în Turul Ciclist al Sibiului, acolo unde au participat ciclişti pe care îi regăsim şi în Turul Franţei. Iar Edi a venit pe locul doi (în ultima etapă, n. red.), ceea ce mie mi se pare un rezultat foarte bun.

AGERPRES: Înţeleg că FRC alege reprezentantul la Jocuri dintre cei mai buni ciclişti ai României la şosea în urma clasamentului UCI. La Rio a fost Ţvetcov, acum este Grosu. Sunteţi de acord cu acest sistem pentru că tocmai spuneaţi că lui Grosu nu i se potriveşte traseul de la Tokyo...
Alexandru Ciocan: La această ediţie a Jocurilor într-adevăr traseul de şosea este un pic atipic. Va fi atât de greu încât probabil doar vreo 30-40 vor termina din cei 200 care vor lua startul. Iar asta se întâmplă o dată la multe cicluri olimpice. Ăsta este să spunem aşa ghinionul lui Edi Grosu. Pentru că el dacă ar fi participat, să spunem, la Londra sau la Rio de Janeiro, atunci traseul i-ar fi convenit mai mult. Dar să participi la Jocurile Olimpice este o mare mândrie pentru orice sportiv. Şi să nu uităm că el este cel care a adus să practic acest loc la Tokyo României, pentru că în ultimii ani a adus mult mai multe puncte decât toţi ceilalţi cicliştii români la un loc.

AGERPRES: Care este moralul lui Eduard Grosu ştiind că e posibil să nu termine cursa?
Alexandru Ciocan: Nu, în niciun caz nu porneşte cu gândul ăsta. Orice sportiv se duce la Jocurile Olimpice încercând să facă totul şi să termine cât mai bine. Ce am spus eu este doar părerea noastră, ţinând cont de traseu, de ceea ce am văzut noi că se întâmplă în general în astfel de competiţii extrem de dure şi de toate celelalte condiţii. Şi aici mă refer la condiţiile pandemice, care nu le-au permis sportivilor să se pregătească aşa cum şi-au dorit.

AGERPRES: Care este diferenţa de nivel pe traseul de la Tokyo?
Alexandru Ciocan: Aproape 5.000 de metri, iar asta înseamnă cam cât are cea mai dură etapă din Turul Franţei. Aşadar, cicliştii care câştigă Turul Franţei sau cel al Spaniei sunt favoriţi la Jocurile Olimpice de anul acesta.

AGERPRES: Spuneaţi de Vlad Dascălu că ar putea încheia pe locurile 5-6 cursa de la Tokyo. El este numărul 16 mondial, ţinteşte el chiar şi o clasare pe podium sau mai degrabă priveşte această primă participare ca pe o pregătire în perspectiva Jocurilor de la Paris din 2024?
Alexandru Ciocan: Vlad cu siguranţă că are ascuns acolo, într-un colţişor al minţii lui, şi podiumul, însă orice sportiv profesionist este cu capul pe umeri. El îşi dă foarte bine seama că orice clasare între primii 10, să nu spunem 5-6, este un pas enorm. Asta înseamnă că îi dă şansa să spere pentru următorul ciclu olimpic, care va fi de trei ani, nu de patru.

AGERPRES: Cât de mare ar fi surpriza ca el să se întoarcă de la Tokyo cu o medalie, cu ce aţi compara-o?
Alexandru Ciocan: Poate o să sune lăudăros, dar nu cred că va fi o surpriză atât de mare ca el să se întoarcă de la Tokyo cu o medalie. Va fi în schimb o bucurie extrem de mare, pentru că Vlad şi-a demonstrat valoarea. El a câştigat acum doi ani, chiar înainte de pandemie, titlul mondial, titlul european şi Cupa Mondială. OK, pentru el să vină cu o medalie e o surpriză, dar nu o surpriză mare, pentru că Vlad este în momentul de faţă printre cei mai buni la mountain bike. Dacă mă trimiteţi pe mine acum şi mă întorc de la Tokyo cu o medalie, atunci da, este o surpriză enormă, dar pentru Vlad cu siguranţă este doar o bucurie pe care el ne-ar putea-o face tuturor.

AGERPRES: Ciclismul românesc este reprezentat şi la Jocurile Paralimpice de ministrul Eduard Novak, i-a impus federaţia un obiectiv?
Alexandru Ciocan: (râde)... Nu, federaţiei nu i-a impus un obiectiv ministrului. Dar ne-am dori că Eduard Novak să ia o medalie, pentru că el ne-a obişnuit cu medalii. În acelaşi timp ne dăm seama că anul acesta are o misiune cam ingrată, pentru că a avut enorm de multe treburi şi automat mai puţin timp să se pregătească. Dar cred că dacă ar reuşi să se întoarcă acasă cu o medalie ar fi excepţional, atât pentru el, pentru noi ca federaţie, cât şi pentru noi ca ţară.

AGERPRES: Cum priviţi faptul că Jocurile au fost amânate cu un an? E un avantaj sau un dezavantaj pentru cicliştii români?
Alexandru Ciocan: Consider că este un mic dezavantaj. De exemplu Vlad Dascălu venea anul trecut după un sezon de excepţie. Perioada asta a fost una extrem de complicată, pentru că doar cele mai bogate echipe şi cei mai stabil financiar sportivi au putut în a doua parte a sezonului să se pregătească aşa cum trebuie, chiar şi în în timpul pandemiei. Mulţi au case probabil în Andorra, în Tenerife sau undeva la munte. Însă majoritatea cicliştilor au fost nevoiţi să se descurce aşa cum au putut. Şi nu tuturor le-a fost uşor.

AGERPRES: În afara dificultăţii concursului, sportivii vor trebui să facă faţă şi restricţiilor dure impuse de autorităţile din Japonia...
Alexandru Ciocan: Vă daţi seama că acum 500 de ani, samuraii stăteau cu sabia ridicată şi dacă te uitai în ochii lor şi nu erai de acelaşi rang îţi tăiau capul. Aşa că pentru ei probabil regulile nu sunt prea dure. Dar pentru noi, ca europeni, aşa mai democraţi şi mai libertini, da, cred că sunt un pic cam drastice. Însă sunt făcute special ca să te facă să nu mai insişti. Un exemplu este că îţi permit să vii cu trei oameni în loc de doi, dar îţi oferă doar o cameră cu două locuri. Gen 'Descurcaţi-vă'. Vlad Dascălu e acolo cu antrenorul lui şi cu un mecanic, care de fapt este primul reprezentant (n.r. în proba de mountain bike) al României la Jocurile Olimpice de la Atena, Tudor Oprea. El este acolo tocmai pentru a-i împărtăşi lui Vlad din experienţa sa. Iar nouă ni s-a spus foarte clar din partea organizatorilor că avem o cameră cu două locuri. Iar cel de-al treilea dacă vrea să doarmă pe jos, pe o saltea, este perfect, însă altă cameră nu ne pot pune la dispoziţie.

AGERPRES: Este exagerat că un sportiv poate fi exclus de la Jocuri pentru o încălcare a regulilor medicale?
Alexandru Ciocan: Nu cred că este exagerată o asemenea sancţiune, până la urmă regulile sunt reguli. Le ştii dinainte, sportivii au primit notificări, iar ei trebuie să înveţe un anumit manual de conduită. Aceste reguli medicale fac parte din regulile fiecărui joc până la urmă, exact ca la fotbal, unde nu trebuie să loveşti mingea cu mâna, ci numai cu piciorul.

AGERPRES: Cum vedeţi faptul că această ediţie a Jocurilor Olimpice se vor desfăşura fără spectatori?
Alexandru Ciocan: Cu siguranţă nu vor mai avea acea strălucire. Şi eu spun prin prisma a unuia care a făcut sport. Probabil că eu pedalam de două ori mai tare atunci când era iubita mea pe margine şi striga la mine. Acum, în condiţiile în care nu va mai fi nimeni pe margine, probabil că sportivii vor pedala, dar nu va fi acelaşi sentiment.

România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de la Tokyo de doi ciclişti: Vlad Dascălu - mountain bike şi Eduard Michael Grosu - ciclism pe şosea.

Lotul României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august) cuprinde 101 de sportivi, 46 la feminin, 55 la masculin, la 17 discipline sportive.

Reprezentanţii României vor concura la înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet 3x3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box, scrimă, triatlon, judo, tir cu arcul şi tenis.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.