Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Arbitrii români Ovidiu Haţegan şi Istvan Kovacs vor conduce partide din Cipru, respectiv Arabia Saudită, campionate în care se foloseşte deja tehnologia VAR, informează, marţi, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.

FRF subliniază că delegarea lor face parte din pregătirea celor doi arbitri pentru turneul final al Campionatului European.

"Pentru o mai bună pregătire pentru EURO 2020 a celor două brigăzi din România, conduse de Ovidiu Haţegan şi Istvan Kovacs, Comisia Centrală a Arbitrilor a intrat în contact cu mai multe federaţii unde este deja implementat sistemul VAR, astfel încât arbitrii noştri să fie delegaţi la meciuri importante din campionatele respective", se arată pe site-ul citat.

Astfel, în această seară, Ovidiu Haţegan, ajutat de asistenţii Radu Ghinguleac şi Sebastian Gheorghe, va arbitra partida AEK Larnaca - Omonia Nicosia, în prima ligă cipriotă. Oaspeţii sunt lideri, având 3 puncte peste Apollon, echipa de pe locul secund.

De asemenea, vineri, 7 mai, Istvan Kovacs va conduce la centru partida Al Shabab - Al Hilal, în Arabia Saudită. Acesta va fi ajutat la cele două tuşe de Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. Meciul le opune pe primele două clasate ale campionatului. Cu 5 etape înainte de final, cele două echipe se află la egalitate de puncte, 48.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.