Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

CS Minaur Baia Mare a învins-o dramatic pe SCM Râmnicu Vâlcea, cu 31-30 (12-14), în derby-ul etapei a 19-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, sâmbătă, la Bistriţa.

SCM, care a condus în prima repriză cu 10-5 şi 11-6, iar la pauză a avut 14-12, conducea în min. 55 cu 29-27, însă nu a ştiut să gestioneze finalul de joc. Mai întâi Cristina Florica a primit o eliminare de două minute, apoi Alicia Fernandez Fraga a ratat o aruncare de la 7 metri, astfel că Minaur a egalat, 30-30. Vâlcencele au ratat atacul, Kristina Liscevic fiind blocată, iar Burlacenko a marcat golul victoriei, SCM ratând ultimul atac.

Pentru Minaur au înscris Jovana Kovacevic 8 goluri, Larissa Araujo 7, Jelena Lavko 5, Linn Blohm 4, Asuka Fujita 3, Iaroslava Burlacenko 2, Cristina Laslo 2.

Golurile echipei vâlcene au fost reuşite de Marta Lopez Herrero 9, Kristina Liscevic 5, Alicia Fraga Fernandez 5, Mireya Gonzalez Alvarez 5, Asma Elghaoui 3, Cristina Florica 2, Maren Aardahl 1.

În alt meci, liderul CSM Bucureşti a câştigat, nu fără să se întrebuinţeze, cu HC Zalău, scor 29-27 (12-15).

Cristina Neagu a marcat 11 goluri, iar Martine Smeets a contribuit cu 4. De la echipa antrenată de Gheorghe Tadici s-au remarcat Elena Mitrache, cu 9 goluri, şi Alexandra Severin, cu 8.

CS Rapid Bucureşti a reuşit o victorie importantă cu HC Dunărea Brăila, 29-24 (16-11), condusă de Albertina Kassoma, 8 goluri, şi Eliza Buceschi 7.

Alte rezultate:
CSM Galaţi - CS Măgura Cisnădie 20-29 (11-16)
CSM Slatina - CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud 23-24 (6-11)
SCM Gloria Buzău - SCM Craiova 23-19 (9-6)
CS Activ Prahova Ploieşti - CSU Cluj-Napoca 23-32 (12-16)

Clasament:
1. CSM Bucureşti 52 puncte (18 jocuri)
2. CS Minaur Baia Mare 49 p (18 j)
3. SCM Râmnicu Vâlcea 42 p (17 j)
4. SCM Gloria Buzău 35 p (18 j)
5. CS Măgura Cisnădie 34 p (18 j)
6. CS Rapid Bucureşti 30 p (18 j)
7. CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud 30 p (18 j)
...
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: (c) CS Minaur Baia Mare/facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.