Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Irina Maria Bara o va înfrunta pe Elisabetta Cocciaretto în prima partidă de simplu a întâlnirii dintre echipele feminine de tenis ale României şi Italiei, care va avea loc vineri şi sâmbătă în play-off-ul Grupei Mondiale a competiţiei Billie Jean King Cup, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Meciul dintre Bara (26 ani, 132 WTA) şi Cocciaretto (20 ani, 111 WTA) va avea loc vineri, de la ora 15:30 şi va fi urmat de partida dintre Mihaela Buzărnescu (32 ani, 137 WTA) şi Martina Trevisan (27 ani, 99 WTA).

Bara şi Cocciaretto nu s-au mai înfruntat până acum, dar Buzărnescu a câştigat singurul său meci cu Trevisan în 2017, în semifinalele turneului ITF de la Biarritz (Franţa, 80.000 dolari), cu 6-4, 6-3.

Sâmbătă, de la 14:00, se va juca meciul dintre Bara şi Trevisan, urmat de confruntarea dintre Buzărnescu şi Cocciaretto şi de meciul de dublu, dintre perechile Monica Niculescu/Elena-Gabriela Ruse - Jasmine Paolini/Giulia Gatto-Monticone.

Bara şi Trevisan sunt la egalitate în meciurile directe, 1-1, după ce românca s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-3, în 2019, în optimi la Rabat (WTA), iar italianca a câştigat în 2020 la Cairo (100.000 dolari), în primul tur, cu 6-3, 6-2. Partida dintre Buzărnescu şi Cocciaretto va fi o premieră.

Întâlnirea dintre România şi Italia va consemna debutul Monicăi Niculescu în calitate de căpitan al echipei noastre, în locul lui Florin Segărceanu.

Cele două echipe s-au înfruntat până acum de trei ori, Italia având 2-1 în meciurile directe. Italia se impunea în 1975, în turul secund al Grupei Mondiale, cu 2-1, la Aix-en-Provence (Franţa), perechea Virginia Ruzici/Mariana Simionescu aducând punctul echipei noastre. Singura victorie a României s-a înregistrat în 1978, la Melbourne, în primul tur al Grupei Mondiale, cu 2-1, victoriile fiind obţinute de Virginia Ruzici şi de perechea Ruzici/Simionescu. Ultima confruntare a avut loc în 1997, la Bari, Italia învingând cu 2-1 în primul tur al Grupei I a zonei Europa/Africa. Alina Tecşor obţinea singura victorie a echipei noastre.

România nu poate conta pe Simona Halep, numărul trei mondial, şi Patricia Ţig (63 WTA), ambele accidentate, în timp ce prima rachetă a Italiei, Camila Giorgi (81 WTA), a fost testată pozitiv la COVID-19.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea), editor online: Gabriela Badea) 

 

* Sursa foto: tenisite.info 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.