Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

La meciurile internaţionale dintre selecţionatele de rugby ale României şi Rusiei va fi decernată Cupa Kiseleff, trofeu acordat în onoarea contelui rus Pavel Kiseleff, a anunţat, miercuri, Federaţia Română de Rugby.

"Începând din acest sezon competiţional meciurile directe dintre România şi Rusia vor avea o dublă miză. Astfel, pe lângă cea legată de ierarhia în Rugby Europe Championship, Stejarii şi Urşii îşi vor disputa şi Cupa Kiseleff, denumită astfel în onoarea contelui rus Pavel Kiseleff, generalul-guvernator ale cărui reforme au schimbat radical administraţia în ţările române", se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al federaţiei.

Trofeul va fi pus în joc în toate meciurile directe, internaţionale, disputate la nivel de seniori, mai puţin cele ce au loc la Cupa Mondială de Rugby şi în play-off-ul de calificare la această competiţie. Trofeul este transmisibil, prima câştigătoare a acestuia urmând să se decidă sâmbătă, 6 martie, pe Stadionul din Soci, la partida din prima etapă a Rugby Europe Championship 2021.

"În primul rând doresc să felicit cele două federaţii pentru această iniţiativă. Încă de la începuturi, rugbyul s-a construit pe rivalităţi sportive între ţări, rivalităţi care au dus dezvoltarea sportului nostru. Am încredere că această nouă iniţiativă va creşte nivelul jocului în Europa şi că va atrage din ce în ce mai mulţi suporteri. De asemenea, sunt încântat de faptul că această idee a venit din partea federaţiilor, ceea ce demonstrează dedicaţia pe care acestea o au în creşterea nivelului de joc al competiţiei din care fac parte" a declarat preşedintele Rugby Europe, Octavian Morariu.

Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, consideră că Pavel Kiseleff este un numele care trezeşte mândrie pentru ambele naţiuni: "România şi Rusia sunt legate de o tradiţie lungă în rugby şi acest trofeu vine să onoreze istoria bogată pe care o avem împreună. Generalul Pavel Kiseleff este o personalitate care a avut o importanţă strategică pentru ţara noastră şi credem că este un nume care trezeşte mândrie pentru ambele naţiuni".

Pavel Kiseleff s-a născut pe 19 ianuarie 1788, la Moscova (Imperiul Rus) şi a murit pe 26 noiembrie 1872, la Paris. Contele a fost Preşedinte plenipotenţiar al divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti, între 1829 şi 1834, în mandatul său având loc o reorganizare administrativă a celor două principate şi au fost întocmite Regulamente Organice, care au fost introduse în Ţara Românească în 1831 şi în Moldova în anul 1832. De asemenea, ca ambasador al Rusiei la Paris, în perioada 1856-1862, acesta a sprijinit unirea Principatelor Române.

Acest trofeu se alătură astfel celui care se pune în joc la meciurile cu Georgia, Cupa Antim Ivireanu.

Echipa naţională de rugby a României întâlneşte, sâmbătă, la Soci, selecţionata similară a Rusiei, într-o partidă contând pentru prima etapă a ediţiei 2021 a Rugby Europe Championship. AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Sursa foto: frr.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.