Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Directorul general al CSM Bucureşti, Gabriela Szabo, a declarat, marţi, că se bucură de numirea în funcţia de selecţioner al primei reprezentative feminine a lui Adrian Vasile, antrenorul formaţiei de handbal feminin a clubului, precizând că alegerea lui demonstrează că strategia grupării din Capitală, aceea de a avea cei mai buni jucători şi tehnicieni, funcţionează.

"Numirea ca selecţioner a lui Adrian Vasile ne bucură foarte mult. Aceasta este cea mai bună dovadă a faptului că antrenorii de la CSM Bucureşti sunt apreciaţi la adevărata lor valoare. Îl vom susţine pe Adrian Vasile, care va rămâne în continuare şi antrenorul echipei noastre feminine. Orice selecţie la lotul naţional venită pe adresa unui sportiv al clubului nostru, orice propunere ca cea acceptată de Adrian Vasile sosită pe adresa unui antrenor de la CSM Bucureşti reprezintă o mare bucurie pentru noi. Asta înseamnă că strategia clubului, aceea de a avea cei mai buni sportivi şi cei mai pregătiţi antrenori, funcţionează. Pentru continuitate avem însă nevoie de linişte şi de susţinerea tuturor", a Gabriela Szabo, conform site-ului oficial al CSM Bucureşti.

Tehnicianul Adrian Vasile (38 de ani), care este în prezent antrenor principal al formaţiei CSM Bucureşti, a fost instalat oficial, marţi, în funcţia de selecţioner al primei reprezentative de handbal feminin a României. Acesta a semnat un contract valabil până în 20 decembrie 2021 cu Federaţia Română de Handbal.

Fost handbalist, Adrian Vasile a evoluat timp de 9 ani la Steaua Bucureşti, formaţie cu care a câştigat un titlu, trei Cupe ale României şi Cupa Challenge.

Ca antrenor, el a fost secund al echipei de handbal feminin CSM Bucureşti între 2014 şi 2019, perioadă în care gruparea din Capitală a câştigat Liga Campionilor (2016). În octombrie 2019, el a fost instalat antrenor principal al formaţiei CSM Bucureşti, după demisia suedezului Tomas Ryde, funcţie pe care o ocupă şi în prezent.

În paralel, Adrian Vasile a fost şi antrenor secund al echipei naţionale de handbal feminin a Muntenegrului alături de Per Johansson între 2017 şi 2020.

La 12 ianuarie, Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Handbal a decis, prin vot secret, să nu mai prelungească contractului selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin, Bogdan Burcea, care a expirat la 31 decembrie 2020.

Decizia de înlocuire a selecţionerului vine după ce la Campionatul European din Danemarca de la finalul anului trecut, echipa naţională de handbal a României a terminat pe locul 12, înregistrând o singură victorie şi cinci înfrângeri.

În luna martie (19-21), România va întâlni în Muntenegru, în cadrul turneului preolimpic, echipa naţională a ţării gazdă, cea a Norvegiei şi Kazahstanul.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.