COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Antrenorul echipei de handbal feminin CSM Bucureşti, Adrian Vasile, a declarat înainte de reluarea Ligii Campionilor, că va avea multe absenţe la partida din deplasare cu FTC-Rail Cargo Hungaria de pe 9 ianuarie din cauza accidentărilor, dar cu toate acestea este optimist şi afirmă că jucătoarele sale ştiu ce au de făcut pentru a câştiga.
"Ne dorim ca la meciul cu FTC să ne prezentăm bine şi să câştigăm. Nu mă interesează statistica, am văzut atât de multe statistici care s-au răsturnat şi nu mai cred în ele. Cred în ce pot eu să fac, în ce pot fetele şi în felul în care ne facem noi destinul. FTC va avea o altă echipă faţă de meciul de la Bucureşti (n.r. - câştigat de CSM cu 25-19), atunci aveau multe jucătoare cu COVID-19, noi suntem acum cei cu multe accidentări şi avem de suferit. Au o echipă sudată în mulţi ani, un sistem clar, o identitate aparte, îi cunoaştem bine, ştim ce avem de făcut, contează să fim conectaţi sută de la primul până la ultimul minut, pentru că vom avea un meci greu", a spus Vasile, conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.
Tehnicianul nu va putea conta pe Dragana Cvijic, Sandy Barbosa, Bianca Bazaliu şi Denisa Vâlcan, toate accidentate, la partida de la Budapesta. "Pe lângă accidentările serioase, mai sunt mici probleme la unele dintre fete, dar sperăm să rezolvăm totul. Din păcate, staff-ul nostru medical a început 2021 în forţă", a explicat el.
"Ianuarie este o lună foarte importantă, în care se pot decide anumite lucruri pentru perioada următoare. Începutul din Liga Campionilor atât de devreme... este complicat să prindă echipele în formă", a adăugat Adrian Vasile.
CSM Bucureşti întâlneşte, la 9 ianuarie, de la ora 17:00, în deplasare, formaţia FTC-Rail Cargo Hungaria, într-o partidă din Grupa A a Ligii Campionilor. În acest moment, formaţia bucureşteană ocupă locul doi în grupă, cu 11 puncte, cu 2 mai puţin decât liderul Rostov, în timp ce FTC este pe poziţia a 4-a, cu 8 puncte.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |