Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a susţinut, miercuri, într-o conferinţă de presă, că organizarea Campionatului European de fotbal EURO 2020 în România era într-un stadiu ''dezastruos'' când a preluat mandatul, cu lucrări întârziate, investiţii neîncepute şi improvizaţii.
 


"Printre principalele borne pe care le-am atins în primele 12 luni de mandat se numără EURO 2020. Acum vă pot asigura că EURO 2020 se va desfăşura în condiţii occidentale în România, nu în stadiul dezastruos în care l-am găsit şi în care l-a lăsat PSD anul trecut, cu termene nerespectate, cu investiţii neîncepute, cu lucrări întârziate, cu improvizaţii şi peticeli. Am curajul să spun aceste lucruri acum, pentru că la vremea respectivă m-am îngrozit când am preluat acest eveniment care, din punctul meu de vedere, ar fi produs un deficit mare de imagine dacă ar fi fost lăsat aşa. Acum un an am avut o discuţie cu premierul Orban cu hârtiile pe masă şi mi-ar fi fost ruşine să organizăm cel mai important eveniment găzduit vreodată de România în condiţiile în care era realizat cu cârpeli, cu stadioane neterminate, unele începute în luna septembrie, fără o cale ferată care să lege aeroportul de Gara de Nord, cu sute de autobuze care ar fi trebuit să blocheze traficul pe DN1 pentru a crea un plan de mobilitate destinat suporterilor, cu oaspeţi trimişi să se antreneze pe la Voluntari şi Berceni... Totul era gândit ca un plan de avarie. La acel moment am avut o întâlnire cu toţi miniştrii şi am decis să accelerăm tot ce se putea accelera. Şi, este drept, beneficiind şi de această perioadă de graţie ca urmare a amânării Campionatului European pentru anul viitor, vom avea stadioanele gata, vom avea în funcţiune şi calea ferată, vom avea un aeroport la Băneasa funcţional şi operaţional. Aşa că la anul vă pot asigura că vom organiza un eveniment la un cu totul alt nivel de care vom putea fi mândri", a afirmat Stroe.

El a subliniat că nu crede în scenariul vehiculat în ultimele zile conform căruia Campionatul European ar putea fi organizat într-o singură ţară în contextul pandemiei de coronavirus.

"În acest moment nu există un scenariu al relocării meciurilor de la EURO 2020 într-o singură ţară. Nu există niciun fel de informare oficială în legătură cu organizarea într-un alt loc a acestui Campionat European. Am fi neplăcut surprinşi dacă am fi puşi în faţa unui asemenea scenariu pentru că am muncit din greu pentru organizarea acestui eveniment. Eu nu cred într-un asemenea scenariu, e foarte greu să modifici conceptul EURO 2020 peste noapte. Ţările organizatoare, având experienţa ultimelor luni, sunt deja obişnuite şi nu văd o dificultate generată de această pandemie, care e posibil să nu îşi găsească o soluţie medicală până atunci. Eu merg pe scenariul în care România va găzdui. Noi chiar ne-am oferit să găzduim meciuri suplimentare la Bucureşti... deci ar fi mare păcat să nu avem aceste partide aici. Pentru că şi Ghencea, de exemplu, poate găzdui meciuri oficiale", a spus Ionuţ Stroe.

Ministrul a menţionat că mandatul său din aceste 12 luni a fost unul "de dezvoltare" în care a pus bazele reconstrucţiei sportului şi infrastructurii sportive.

"Fix azi se împlineşte un an de la preluarea mandatului de ministru. A fost un an total diferit de ceea ce ne imaginasem noi şi de ce ne propusesem noi la vremea respectivă. Pentru că această criză globală ne-a pus în faţă o radiografie complet schimbată. În condiţiile în care s-a oprit activitatea în mare parte am încercat să privim către viitor şi să vedem partea plină a paharului pentru a porni o reconstrucţie a sportului românesc. Tocmai de aceea aş denumi acest mandat de un an drept un mandat de dezvoltare în care punem bazele reconstrucţiei sportului şi infrastructurii sportive. Se cunosc foarte bine datele problemei de la momentul în care am început acest drum, se cunosc problemele cronicizate de la acea vreme, se cunosc dificultăţile bugetare şi restanţele instituţionale ale sportului şi tineretului de atunci, aşa cum se cunosc bine acele diminuări a banilor alocaţi sportului ca urmare a Ordonanţei 114", a precizat el.

Stroe e subliniat că în aceste luni a reuşit să achite datoriile pe care MTS le avea către sportivii medaliaţi la competiţiile internaţionale şi a început investiţia reală în sportul de masă.

"Am achitat în acest an datorii istorice la premierile sportivilor. Aceste datorii lăsate de guvernele PSD precedente se ridicau la 25 de milioane de lei, iar suma a fost acoperită în totalitate în două tranşe, în decembrie anul trecut 6,26 milioane de lei şi în toamna acestui an aproximativ 18,3 milioane de lei. Menţionez că separat, suntem la zi şi cu plăţile pentru performanţele sportivilor români din anul 2020, deşi au fost foarte puţine competiţii internaţionale. E de notorietate că am avut performanţe foarte bune la Campionatele Europene de canotaj, iar premierile sunt deja achitate, ele se ridică undeva la 4 milioane de lei. Am început de asemenea investiţia reală în sportul de masă, iar exemplul este acel program de vouchere de 300 de lei pentru copiii care se legitimează la un club sportiv. Am pregătit până acum 30.000 de vouchere, iar în 2021 vom oferi alte 70.000 de vouchere. Am demarat un program naţional intitulat "Generaţia 28" pentru instruirea, pregătirea sportivă şi realizarea de competiţii destinate sportului juvenil şi pentru persoanele cu nevoi speciale", a precizat Stroe.

"MTS aduce pentru prima oară în istorie bani europeni pentru investiţii în sport şi tineret. Ce facem noi acum e să inovăm ceea ce trebuia inovat acum 14-15 ani, înainte să intrăm în Uniunea Europeană. Suntem în curs de pregătire, am stabilit cadrul legal şi funcţional pentru a absorbi aceste fonduri europene. E o operaţiune făcută în totalitate de la zero. Am demarat un program amplu de refacere şi modernizare a centrelor de refacere şi agrement de tineret, fostele tabere şcolare, ca să înţelegem mai bine. Totalul investiţiilor, atât din fonduri europene, cât şi din fonduri de la buget, este estimat la 117 milioane de euro. Iar cifra va creşte, iar aproape 50 de milioane de euro le pregătim deja pentru 14 proiecte de investiţii la care lucrăm încă din acest an", a mai spus Ionuţ Stroe în conferinţa de presă. AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citeşte şi:

 

VIDEO MTS: Ionuţ Stroe - Procedurile privind reluarea meciurilor cu spectatori au fost suspendate 

 

VIDEO Ionuţ Stroe (MTS): Competiţiile sportive nu se vor întrerupe 

 

VIDEO Construcţia noii săli polivalente din Bucureşti, subiect de discuţie între ministrul Stroe şi Nicuşor Dan 

 

VIDEO MTS: Stroe - Testele rapide au fost certificate în România şi vor putea fi folosite în competiţiile sportive interne 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.