COD GALBEN: 28-11-2020 ora 18 Intre 18:30 si 20:00 se va semnala Ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m in Județul Olt, Județul Dolj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 28-11-2020 ora 18 Intre 18:00 si 20:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m in Județul Argeş, Județul Dâmboviţa; COD GALBEN: 28-11-2020 ora 17 Intre 17:30 si 20:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m in Județul Giurgiu, Județul Teleorman; COD GALBEN: 28-11-2020 ora 16 Intre 16:20 si 20:00 se va semnala Ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m in Județul Olt; COD GALBEN: 28-11-2020 ora 16 Intre 16:00 si 20:00 se va semnala local - ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Argeş, Județul Buzău, Județul Prahova, Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Ilfov, Județul Dâmboviţa, Județul Teleorman; COD GALBEN: 28-11-2020 ora 16 Intre 16:00 si 20:00 se va semnala ceață care va determina scăderea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Cristiano Bergodi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte o victorie în meciul din deplasare cu FC Hermannstadt pentru a reîncepe parcursul pozitiv întrerupt de înfrângerea din etapa precedentă cu Academica Clinceni (scor 1-0).

 



"Vom întâlni o echipă cu jucători valoroşi, chiar dacă a pierdut la scor ultimul meci (n.r. - înfrângerea cu 5-0 suferită în partida cu FCSB). Fiecare partidă din Liga I e foarte dificilă. Noi venim după o înfrângere, aşa că dorim să ne revanşăm şi să obţinem o victorie în această deplasare pentru a reîncepe parcursul nostru pozitiv. Hermannstadt este o echipă arţăgoasă care se agaţă mereu şi vrea să câştige. Are jucători buni şi un antrenor tânăr spaniol care s-a integrat deja", a afirmat tehnicianul italian.

"Sper că băieţii nu şi-au pierdut încrederea în ceea ce facem. De la fiecare înfrângere se poate învăţa şi sper că meciul cu Clinceni a fost un accident. De fapt, vom vedea sâmbătă seară dacă meciul cu Academica Clinceni a fost doar un accident. Eu cred că aşa a fost pentru că dacă dădeam un gol din cele 5-6 ocazii altfel ar fi fost meciul. Dar probabil nu a fost suficient ce am arătat pe teren", a adăugat Bergodi.

El a menţionat că a discutat cu Ştefan Bairam şi i-a cerut să paseze atunci când un coleg se află într-o poziţie mai bună de a marca. "Lui Bairam i-am cerut să fie mai altruist în faţa porţii, pentru că pentru mine nu contează doar cine dă gol, ci şi cine dă ultima pasă sau cine face o deposedare", a spus antrenorul.

Cristiano Bergodi este de părere că regula U21 ar trebui eliminată pe perioada pandemiei deoarece cluburile se pot găsi în situaţia de a nu mai avea jucători eligibili din cauza coronavirusului.

"Trebuie să ţinem cont de această boală, pentru că şi noi am avut încă un jucător pozitiv în această săptămână. Şi nu e uşor pentru că atunci când se întâmplă îţi dă planurile peste cap. Mai ales că sunt trei jucători tineri sub 21 de ani afară din lot şi încă unul senior... deci trebuie să ţinem cont de asta. Însă am un lot competitiv spun eu aşa că se poate face ceva. Cred că ar fi o idee bună să se scoată această regulă U21 pe perioada pandemiei, pentru că acest virus reprezintă o problemă mare pentru toate echipele din Liga I. Pentru că, după cum spuneam, şi noi avem acum 3 jucători sub 21 de ani în această situaţie", a explicat Bergodi.

Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlneşte, sâmbătă, de la ora 21:45, în deplasare, formaţia FC Hermannstadt, într-o partidă contând pentru etapa a 9-a a Ligii I.
AGERPRES (AS, V-editor: Marius Ţone, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.